Povestea iertării
„Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească cu adevărat.” – Gandhi
Într-o zi, învăţătorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic. Zis şi făcut. Apoi, ne-a spus să aşezăm în sacoşă câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care avem resentimente şi să inscripţionăm numele acestora pe ei. Rugămintea dascălului a fost ca timp de o săptămână să cărăm această povară în rucsacul nostru, având-o mereu asupra noastră, oriunde ne-am deplasa. Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei!
loading...
Geniul unei furnici
… un om mare îşi demonstrează măreţia prin felul în care îi tratează pe cei mici…
Acum ceva timp m-am apucat să observ viaţa furnicilor şi mărturisesc că m-a uimit să văd cu cătă ordine şi dăruire muncesc ele.
Dar o furnică anume mi-a atras atenţia. Neagră, de dimensiune medie, furnica ducea cu ea un pai de şase ori mai mare decât ea. După ce a avansat cam un metru cu vizibile dificultăţi, a ajuns la un fel de şanţ, îngust dar adânc, format între două pietre mari. A încercat să traverseze într-un fel sau altul dar toate eforturile ei au fost zadarnice. În final furnicuţa a facut ceva cu totul insolit. Cu multă abilitate a sprijinit capetele paiului de o parte şi de alta a crăpăturii construind astfel un pod pe care apoi a putut traversa “abisul”. Când a ajuns pe cealaltă parte şi-a luat din nou povara în spate şi şi-a continuat călătoria. Furnica a ştiut să-si transforme povara într-o punte şi astfel şi-a putut continua drumul. Dacă nu ar fi avut acea povară, aşa grea pentru ea cum era, nu şi-ar fi putut continua călătoria.
loading...
Visând la bogăţie sau savurând clipa?
A fost odată un pescar care, întins pe plaja mării, lângă barca sa ancorată, îşi savura obişnuita siestă. Privind cu împlinire spre albastrul pur al apei, bucurându-se de mângâierea brizei şi de murmurul liniştit al valurilor infinite, adormi mulţumit de sine.
După ceva timp, sub arşiţa dogoritoare a soarelui, un turist pierdut, cu aparatul foto atârnând de gât, descoperi pescarul şi privi uimit somnul fără de griji al acestuia. Rapid luă camera şi începu să-l imortalizeze pe cel adormit, surprinzându-l din fiecare unghi, fotografiind fiecare respiraţie şi fiecare mişcare. Datorită zgomotului neobişnuit, uşor încruntat, pescarul îşi deschise încet ochii, pentru a vedea cine îi deranjează odihna diurnă. Zărind călătorul pribeag, schiţă un zâmbet larg, se ridică şi îl invită la o cafea, întrebându-l de ce îl fotografia cu atâta zor.
loading...
Unul din secretele succesului
„Cheia succesului constă şi în însuşirea unor obişnuinţe pe care cei învinşi nu sunt dispuşi să şi le asume.“ – Albert Gray
Viaţa noastră este creionarea şirului activităţilor pe care le derulăm în mod cotidian.
Aceste lucruri, devenite deja automatisme, sunt efectuate de orice persoană, în mod natural, fără să mai pierdem vremea întrebându-ne de ce, în ce manieră şi cu ce scop intreprindem aceste manevre.
Acţiunile se reliefează pur şi simplu din obişnuinţă, parcă ar fi ceva înnăscut, un instinct ce nu necesită eforturi suplimentare.
loading...
Timpul
Dacă aş şti că este pentru ultima dată…
Dacă aş şti că este pentru ultima dată când vine Moş Ene pe la genele tale, aş petrece mai mult timp privindu-te, rugându-l pe Cel de Sus să aibă grijă mereu de sufletul tău.
Dacă aş şti că este pentru ultima dată când te văd ieşind pe uşă, te-aş îmbrăţişa şi săruta prelung, chemându-te să-ţi mai dăruiesc încă un sărut.
Dacă aş şti că este pentru ultima dată când îţi aud vocea, aş înregistra fiecare gest şi fiecare cuvânt al tău, pentru a le putea revedea şi reauzi în fiecare zi din nou şi iar din nou.
loading...
Doar încă cinci minute
Într-o bună zi, o femeie se aşeză pe banca unui parc, alături de un bărbat, amândoi privind cu atenţie în direcţia locului de joacă pentru copii, situat în imediata lor apropiere.
“Vedeţi, acela este fiul meu,” spuse ea la un moment dat, arătând spre un băieţel cu jachetă roşie, ce aluneca pe panta unui tobogan.
“Este un băiat drăguţ”, reacţionă domnul.
loading...
