Cea mai frumoasă inimă
Într-o bună zi, un tânăr chemă tot satul să facă un important anunţ: el are cea mai frumoasă inimă din lume. Curioşi, sătenii au dat năvală şi au admirat cu toţii inima perfectă a junelui. Organul era neted, nu avea nici o cută, nici cea mai mică sfredelitură. Da, au confirmat în masă: era cea mai frumoasă inimă vazută vreodată. Posesorul acesteia nu-şi mai încăpea în pene de mândrie şi continuă să se laude cu a sa inimă fără de cusur.
Brusc, din mulţime ieşi un om în vârstă, zicând: „Nici poveste! Inima ta nu este nici pe departe aşa de frumoasă ca a mea.” Contrariaţi, atât tânărul, cât şi sătenii au dat năvală să arunce un ochi pe cordul celui în vârstă. Deşi bătea puternic, inima era plină de răni cicatrizate. Lipseau bucăţi din ea, altele erau lipite în mod inestetic, dând un relief plin de scrijelituri şi imperfecţiuni. De altfel, se vedeau multe excavaţii, din care lipseau bucăţi întregi din acel organ. Uimiţi, oamenii continuau să privească inima sfredelită şi se întrebau cum de poate afirma bătrânul că a sa inimă ar fi mai frumoasă decât a junelui?
loading...
Pentru o conştiinţă de sine împăcată…
Cei mai mulţi dintre noi, în mod voit sau involuntar, demarează o sumedenie de lucruri, dar nu finalizează nici unul dintre ele sau prea puţine!
Dacă nu termini un proiect început, îţi anulezi bucuria conştientizării sentimentului de învingător. Iar, dacă nu percepi statutul de triumfător, tocmai pentru că te declari din start un ratat, succesul va rămâne un termen utopic pentru tine. Mai mult: dacă nu ai atins niciodată savoarea victoriei, vei alimenta perpetuu în tine conştiinţa unui incapabil de a duce la bun sfârşit orice iniţiativă. Eşecurile tale îşi vor pune amprenta, amplificând acest disconfort, iar memoria ta va sedimenta în conştiinţă percepţia de învins. Această presiune va deveni, la un moment dat, insurmontabilă, degajând idea incapacităţii tale. Şi, cel mai dureros aspect: fără să vrei, îţi vei imagina existenţa ireală a unor obstacole de nedepăşit în atingerea dezideratelor tale!
loading...
Credinţa mută munţii din loc
A fost odată, şi sigur mai există chiar în cotidianul nostru agitat, un înţelept bunic ce îşi provoca nepoţelul la plimbări pline de învăţăminte.
Astfel, în una din peregrinările lor, băieţelul adresă următoarea întrebare: „Bunicule, ce înseamnă, de fapt, credinţa mută munţii din loc?“
Înainte de a răspunde, sfătosul bătrân arătă cu mâna spre un munte aflat în dreapta lor şi spuse: “Vezi, acolo, acel munte?“. „Da, bineînţeles!“ – răspunse prompt nepotul. „Ce trebuie să înţeleg?“ – continuă tânărul. Bunicul îşi continuă liniştit plimbarea, fără să scoată nici un sunet. Se părea că, practic, uitase şi de întrebarea adresată şi de răspunsul aşteptat.
loading...
Templul celor o mie de oglinzi
Era odată, în India, templul celor o mie de oglinzi, ce se înălţa pe vârful unui munte semeţ şi care emana o strălucire orbitoare.
Într-o bună zi trecu pe acolo un câine ce fu provocat de această magie. A urcat molcom treptele şi a pătruns plin de timiditate înlăuntrul templului.
Păşind în sala celor o mie de oglinzi, văzu alţi o mie de câini uitându-se la el. Brusc se înfricoşă, se făcu mic cât un ghemotoc, îşi strânse coada între picioare, începu să tremure şi să-i clănţăne dinţii. Ridicând privirea, fu cutremurat de imaginea altor o mie de câini înfricoşaţi, făcuţi ghemotoc, cu cozile între picioare, tremurând şi cu dinţii clănţănind. Panicat, căţelul o zbughi afară, trăind toată viaţa cu ideea că lumea aceasta este formată doar din câini înfricoşaţi, fără curaj şi fără personalitate.
loading...
Dăruieşti şi vei fi răsplătit înzecit
A fost odată un ţăran scoţian, Fleming pe numele său. Într-o bună zi, îndeletnicindu-se cu cele necesare traiului zilnic, auzi un strigăt de ajutor venind din mlaştina aflată în vecinătatea gospodăriei sale. Fără să stea pe gânduri nicio secundă, abandonă munca şi alergă spre locul cu pricina.
Ajuns acolo, văzu un băiat înspăimântat ce se zbătea din răsputeri să iasă din capcana periculosului nămol. Fleming îşi dădu toată silinţa şi salvă copilul de la o lentă, dar sigură moarte cruntă.
loading...
Adevărata spiritualitate
Vreţi să ştiţi ce este adevărata spiritualitate?
Deschideţi cartea naturii, şi ea v-o va spune cel mai limpede. La venirea iernii, pământul este mai puţin expus razelor soarelui şi nimic nu mai creşte. Râurile îngheaţă. Viaţa merge cu încetinitorul.
Dar primăvara, atunci când pământul rămâne mai mult timp expus căldurii şi luminii solare, totul creşte, totul devine frumos, bogat, îmbelşugat, viaţa circulă peste tot.
loading...
