Legea echilibrului

May 22nd, 2010

Legea echilibrului“Dacă persoana pe care o judecaţi nu v-a făcut nici un rău concret, înseamnă că nu dumneavoastră sînteţi cel care aveţi dreptul să-i învinuiţi. (…) Simţul dreptăţii ne îndeamnă să-i judecăm pe alţi oameni. Destul de repede, aceasta devine o obişnuinţă şi nu puţini sînt cei care, cu trecerea anilor, se transformă în acuzatori de profesie. În majoritatea cazurilor, nu aveţi nicio idee cu privire la motivul care l-a îndemnat pe respectivul să procedeze astfel. Poate că în locul lui aţi fi procedat şi mai rău?

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Legea dăruirii

December 5th, 2009

Legea dăruiriiA zecea lege universală a succesului este Legea Universală a Dăruirii şi a Oportunităţii.

Tot ceea ce ne este necesar pentru a trăi în abundenţă se află prezent pretutindeni şi ne stă întotdeauna la dispoziţie.

Acestea ne sunt dăruite fără încetare, oriunde ne-am afla.

“Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?…
…ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate
acestea se vor adăuga vouă.”
- Matei, 6:31-33

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Legea relaţiilor

December 3rd, 2009

Legea relaţiilorA noua lege universală a succesului este Legea Universală a Relaţiilor. Fiecare pas pe care îl faci pe calea către succes presupune angajarea de relaţii. Capacitatea ta de a dezvolta relaţii pozitive, agreabile şi dătătoare de putere reflectă în ce grad eşti pregătit să-ţi atingi scopurile şi să-ţi realizezi viziunea ta despre viaţă.

Cele patru relaţii de bază

Există patru relaţii fundamentale:

l. Relaţia cu Dumnezeu.
2. Relaţia cu sine.
3. Relaţia cu ceilalţi.
4. Relaţia cu lucrurile.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Legea valorii

December 2nd, 2009

A opta lege universală a succesului este Legea Universală a Valorii şi a Schimbului Reciproc.

“Nu daţi cele sfinte câinilor nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.”
- Matei, 7:6

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Legea actiunii

December 1st, 2009

A saptea lege universala a succesului este Legea Universala a Actiunii. Aceasta lege universala guverneaza modul cum sunt indeplinite actiunile in viata. Ea ofera o metodologie de aplicare a principiilor succesului in viata ta de zi de zi, moment cu moment.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Legea focalizării

November 30th, 2009

Legea focalizăriiA şasea lege universală a succesului este Legea Universală a Focalizării şi a Disciplinei. Această lege universală cere să-ţi focalizezi în permanenţă atenţia asupra scopurilor, viziunii şi ţelului tău în viaţă; ea cere de asemenea să-ţi ţii sub control gândurile, emoţiile şi acţiunile.

“Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.”
– Matei, 6:22

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...