Povestea tristeţii şi a speranţei

A fost odată o femeie delicată, mică de statură, care îşi croia drum prin pulberea unei cărări uitate. Deşi era trecută bine de prima tinereţe, pasul îi era vioi iar zâmbetul avea strălucirea unei fete neprihănite.

La un moment, fără să se fi aşteptat, zări întinsă la pământ o făptură făcută ghemotoc. Surprinsă, dar şi mărinimoasă, micuţa femeie se opri şi, aplecându-se, întrebă firavul corp: „Cine eşti tu?”

Doi ochi înceţoşaţi şi obosiţi se deschiseră încet. „Eu? Eu sunt Tristeţea”, se auzi cu greu şuierul unei voci tremurânde şi fibrile.

Citeste mai departe »