Scripturile japoneze
Japonezii comemoreaza la inceputul fiecarui an plecarea din aceasta lume a unuia dintre cei mai insemnati maestri ai buddhismului zen: Tetsugen Doko. Acesta a trait intre anii 1630 si 1682, devenind unul dintre primii lideri ai scolii Obaku, discipol direct al legendarului Ingen Ryuki. Deoarece sutra – ele buddhiste nu se gaseau decat in limba chineza la acea vreme, Tetsugen a hotarat publicarea acestora in japoneza, ceea ce presupunea o munca uriasa si un efort financiar pe masura. Planuia o editie in sapte mii de exemplare, folosindu-se de aproximativ 60.000 de placute-matrita din lemn. Pentru asta trebuia intr-o prima instanta sa adune o adevarata avere. Citeste mai departe »
loading...
Rugăciunea – Antrenament al spiritului
Rugăciunea este o practică, un antrenament al spiritului, aşa cum mersul pe jos este un exerciţiu pentru corpul fizic. Dacă înţelegi pentru ce te rogi, este minunat şi încântător. Dar şi dacă nu înţelegi, faptul de a te ruga îţi întăreşte spiritul.
Am cunoscut în Japonia o fetiţă de patru ani care, după ce s-a jucat întreaga zi cu prietenii ei americani şi japonezi, a cerut permisiunea să se roage aşa cum obişnuia Citeste mai departe »
loading...
Un motiv să fii recunoscător
„Am nevoie de bani. Poți să-mi împrumuți o sută de tunami (monedă iraniană)? ”, îl întrebă un om pe prietenul său.
„Am banii, dar nu ți-i dau. Fii recunoscător pentru asta.”
Mânios, prietenul răspunse: „Că ai banii și nu vrei să mi-i dai, asta mai pot înțelege. Dar că ar trebui să-ți fiu recunoscător e numai de neînțeles, ci și o rușine de-a dreptul.”
loading...
Cadouri din suflet
Aşa cum ne spune legenda, un tânăr, pe când călătorea prin deşert, a zărit o oază cu apă cristalină, delicoasă la gust. Apa era atât de dulce, încât a decis să-şi umple şi plosca din piele pentru a putea duce în ea apă şi învăţătorului său.
loading...
Povestea iertării şi recunoştinţei
Doi prieteni pribegeau printre dunele unui deşert. La un moment dat, din nimic, s-a iscat o ceartă aprinsă şi unul dintre ei îşi pălmui amicul, direct pe faţă.
Cel lovit, mai mult decât neplăcut surprins, îngenunche fără să spună nimic, şi se apucă, printre lacrimi interioare, să scrie în nisip următoarele cuvinte:
„Astăzi m-a pălmuit cel mai bun prieten.”
loading...