Rugăciunea – Antrenament al spiritului

Rugăciunea este o practică, un antrenament al spiritului, aşa cum mersul pe jos este un exerciţiu pentru corpul fizic. Dacă înţelegi pentru ce te rogi, este minunat şi încântător. Dar şi dacă nu înţelegi, faptul de a te ruga îţi întăreşte spiritul.

Am cunoscut în Japonia o fetiţă de patru ani care, după ce s-a jucat întreaga zi cu prietenii ei americani şi japonezi, a cerut permisiunea să se roage aşa cum obişnuia în fiecare seară, cu cuvintele ei. Atunci a spus: „Iţi mulţumesc, Doamne, pentru ziua aceasta foarte frumoasă.” Apoi a ezitat un moment, timp în care se gândea dacă să continue sau nu, după care, cu deplină sinceritate, a adăugat: „Sper că şi Ţie Ţi-a plăcut.”

Această rugăciune implică faptul că dacă recunoştinţa este sinceră, ea trebuie să aibă legătură cu acţiunile noastre. Este o manifestare de recunoştinţă a-i spune lui Dumnezeu: „Sper că faptele mele din ziua care se încheie acum Ţi-au plăcut.”

–          Joe J. Mickle

Sursa: „In cautarea excelentei”, autor O.P. Ghai