Scripturile japoneze

Japonezii comemoreaza la inceputul fiecarui an plecarea din aceasta lume a unuia dintre cei mai insemnati maestri ai buddhismului zen: Tetsugen Doko. Acesta a trait intre anii 1630 si 1682, devenind unul dintre primii lideri ai scolii Obaku, discipol direct al legendarului Ingen Ryuki. Deoarece sutra – ele buddhiste nu se gaseau decat in limba chineza la acea vreme, Tetsugen a hotarat publicarea acestora in japoneza, ceea ce presupunea o munca uriasa si un efort financiar pe masura. Planuia o editie in sapte mii de exemplare, folosindu-se de aproximativ 60.000 de placute-matrita din lemn. Pentru asta trebuia intr-o prima instanta sa adune o adevarata avere.

El a călătorit de-a lungul şi de-a latul Japoniei pentru a strânge fonduri pentru proiectul său. Au existat oameni bogaţi care i-au oferit chiar câte o sută de monede de aur, dar cel mai mult a adunat bănuţi aproape lipsiţi de valoare de la ţărani. Indiferent de suma primită, Tetsugen îşi exprima recunoştinţa cu aceeaşi solemnitate.

După zece ani de călătorie, el a strâns în sfârşit suma necesară proiectului său. Chiar atunci, fluviul Uji şi-a ieşit din matcă, şi mii de oameni au rămas fară adăpost. Tetsugen a cheltuit toţi banii strânşi cu atâta trudă pentru a-i ajuta pe aceşti oameni sărmani.

Apoi a început din nou să strângă fonduri. Au trecut din nou câţiva ani până când a reuşit să strângă întreaga sumă. Chiar atunci s-a declanşat însă o epidemie, care a făcut o grămadă de victime, iar Tetsugen a cheltuit din nou toţi banii pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

Şi-a început din nou călătoria prin ţară, şi 20 de ani mai târziu, visul său de a tipări scripturile în limba japoneză s-a împlinit în sfârşit.

Maşina pe care a fost tipărită prima ediţie a sutra – elor este păstrată ca piesă de muzeu la mănăstirea Obaku din Kyoto. Japonezii le spun copiilor lor că Tetsugen a tipărit în realitate trei ediţii ale sutra – elor, din care primele două sunt invizibile şi sunt mult superioare celei de-a treia, vizibilă.

Sursa: Rugaciunea Broastei, Anthony de Mello