CÂINELE ÎNSETAT
Un poet persan povesteşte că un câine, care murea de sete după ce rătăcise mult timp prin deşert, a ajuns până la urmă în faţa unei ape. S-a aplecat să-şi potolească setea, dar, văzându-şi în apă propria imagine, a crezut că era un alt câine, care păzea locul oprindu-l să bea. Citeste mai departe »
loading...
Tânăra soţie
In timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un tânăr soldat s-a căsătorit şi şi-a adus soţia la postul său din deşertul californian. Ei nu i-a plăcut deşertul, nu i-a plăcut acea întindere aridă; soţul ei era mai tot timpul plecat la datorie, iar ea era foarte singură şi plictisită.
loading...
Lacrimile deşertului
Cum a ajuns la Marakesh, misionarul s-a hotîrît să se plimbe în fiecare dimineaţă prin deşertul de la marginea oraşului. La prima plimbare, a observat un om întins în nisip, cu mîna mîngîind pămîntul şi cu urechea lipită de el. “E un nebun”, îşi spuse. Dar scena se repetă în fiecare zi şi, după o lună, intrigat de acea purtare ciudată, hotărî să se adreseze străinului. Cu mare greutate – pentru că încă nu vorbea fluent araba – îngenunche lîngă el şi-l întrebă:
– Ce faci dumneata aici?
– Îi ţin de urît deşertului, şi-l consolez pentru singurătatea şi lacrimile lui.
– Nu ştiam că deşertul poate plînge.
loading...
