Apa Sfântului Vincentiu

 În viaţa unui sfânt catolic de origine catalană, Vincenţiu Ferrer, se povesteşte că într-o zi a venit la mănăstire o femeie să se plângă de bărbatul ei că e foarte arţăgos şi caută în fiecare zi pricină de ceartă.

Călugărul o sfătui să se ducă la fântâna mănăstirii şi să-şi ia într-un ulcior apă. Şi –i spuse:

–          Când vine bărbatul tău acasă să iei o înghiţitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură şi

apoi vei vedea minunea.

Femeia făcu aşa. Când bărbatul veni acasă rău dispus şi cu chef de harţă, femeia luă o înghiţitură din apa de la mănăstire şi se strădui s-o păstreze în gură.

Bărbatul îi făcu două trei reproşuri şi încetă. A doua seară acelaşi tratament. Pofta de ceartă a bărbatului se stinse repede. După câteva zile în care femeia a urmat cu stricteţe sfatul călugărului, soţul se întorcea din ce în ce mai bine dispus şi într-una din seri avu chiar vorbe de laudă la adresa soţiei pentru gustul mâncării.

Fericită din cale-afară pentru schimbarea soţului ei, femeia merse în grabă la mănăstire să mulţumească pentru leacul miraculos.

Părintele Vincenţiu îi dezvălui atunci secretul:

–          Apa din fântâna mănăstirii nu are nimic special. Tăcerea ta  a făcut minunea. Cu ea ţi-ai îmblânzit

soţul.

În Spania şi astăzi se mai spune cuiva slobod la gură:  „bea din apa sfântului Vincenţiu.”

( Sursa: http://www.romania-actualitati.ro/o_vorba_buna_21-8306)