Setea există pentru că există apa
Dacă fericirea este natura noastră, atunci cum se face că mulţi dintre noi s-au îndepărtat de ea? Se pare că ne străduim să ne convingem de faptul că fericirea este inaccesibilă. Pe lângă obstacolele naturale pe care viaţa ni le scoate în cale – cum ar fi bolile, bătrâneţea şi moartea – mai avem şi obiceiul să exacerbăm anumite aspecte, adică, să conferim unora dintre ele însuşiri amăgitoare, care, chiar dacă sunt ireale, nu sunt mai puţin distructive. Amintesc doar frica de altcineva, munca prost asumată sau formele de dragoste care conduc la dependenţă şi la iluzia coeziunii.
loading...
Apa Sfântului Vincentiu
În viaţa unui sfânt catolic de origine catalană, Vincenţiu Ferrer, se povesteşte că într-o zi a venit la mănăstire o femeie să se plângă de bărbatul ei că e foarte arţăgos şi caută în fiecare zi pricină de ceartă.
loading...
Viaţa fără dragoste este ca pomul fără apă
Viaţa fără dragoste este ca pomul fără apă. Mai întîi pare că nu i se întîmplă nimic rău unui pom neudat. Apoi, frunzele încep să i se ofilească, să se albească, să îmbătrînească. Chiar o biată ramură îmbătrîneşte fără apă. Aşa şi copilul, şi adultul, şi bătrînul. Ofilirea în plan uman urmează căi ceva mai subtile decît aceea a copacului. Natura îmbrătrîneşte şi se pierde pe sine în mod limpede, în etape clare. Omul, însă, se ofileşte subtil, fără ca el însuşi să-şi înţeleagă ofilirea. El nu moare fără dragoste, dar nici nu trăieşte. Nu dispare în neant şi nu se împrăştie ca cenuşa, printre vînturi, dar nici nu dă rod. Dragostea este o apă bună pentru suflet şi, pentru că sufletul nu apare ca luna pe cer, nici nu se vede în vîrful dealului, ca orizontul, ne vine greu să observăm etapele ofilirii sau pe acelea ale înfloririi.
Omul se ofileşte prin neînţelegerea vieţii sale şi înfloreşte prin trăirea şi înţelegerea ei.
loading...
