Alo, centrala
Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi, am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era “Alo Centrala” şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie. Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienţa mea, cu acest duh închis într-o sticlă, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizită la o vecină iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat în jurul casei sugându-mi degetul inflamat, până am ajuns la scară.
loading...
