Cei de langa noi…la boala

Rachel Naomi Remen, spune in cartea sa “Intelepciune la gura sobei“, povestea unei femei atinse de cancer care mergea singura la sedintele de chimioterapie. Cateodata, cand iesea de acolo se simtea atat de rau, incat trebuia sa opreasca masina pe marginea drumului pentru a voma. Rachel o intreba: “De ce nu veniti insotita de o prietena?” “Prietenele mele nu sunt nici medici, nici infirmiere, nu se pricep la asta”, explica femeia. “La ce bun sa le deranjez?” Rachel ii raspunde: “Bineinteles ca ajuta la ceva. Te ajuta sa lupti cu singuratatea si tristetea. La fel cum o mama isi consoleaza copilul pupand buba din genunchi. Copilul are mai mare nevoie de asta decat de apa oxigenata si bandaj. Sarutul mamei nu vindeca rana, dar alina singuratatea si durerea.”

Ce sa faci cu o persoana draga care se lupta cu o boala…

Trebuie doar sa o asculti si sa-i spui: “Imi pare rau pentru ceea ce se intampla cu tine. Sunt foarte trist din cauza asta. Sper sa te faci bine repede. Zi-mi ce as putea face ca sa te ajut”. Cateodata simplul contact fizic, cum ar fi sa iti asezi mana peste mana bolnavului sau pe umar, e suficient. Un contact care spune intr-o maniera directa: “Sunt aici, cu tine. Stiu ca suferi. Este foarte important pentru mine sa iti fiu alaturi.”

Extras din cartea lui David Servan-Schreiber: “Ne putem lua ramas-bun de mai multe ori”