ECHILIBRUL ȘI CUMPĂTAREA CALEA DE MIJLOC

December 12th, 2012

Echilibrul si cumpatareaDupă ce prinţul Shakya Muni a fugit din palatul tatălui său, părăsindu-şi bogăţiile, viaţa fară griji, precum şi soţia şi copilul, a dus o viaţă de renunţare, supunându-se la o asceză yoghină extremă. După ani lungi de grele privaţiuni, înţelegând că nu va ajunge la rezultatul dorit în felul acesta şi epuizat din cauza neglijării hranei, a reuşit să descopere ceea ce el a numit calea de mijloc, care permite eliberarea rapidă din robia simţurilor şi a lumii.

După iluminare, prinţul, devenit acum Buddha, a hotărât să ajute şi alte fiinţe să atingă eliberarea spirituală. Astfel, a început să peregrineze din loc în loc, împărtăşind tuturor oamenilor nobilele adevăruri pe care le-a descoperit. A ajuns astfel în cetatea sa natală, unde şi-a reîntâlnit soţia, care a înţeles, ca nimeni altcineva, totul, dintr-o dată, fară ca el să rostească vreun cuvânt, dobândind astfel, în mod spontan, realizarea spirituală. La urmă, ea l-a întrebat:

–     Dar, iubitul meu soţ, nu ai fi putut atinge iluminarea aici, acasă?

La care Buddha a răspuns:

–    Ba da, însă atunci nu ştiam asta !

Sursa: Poveşti ale înţelepciunii, Colectia Mit

GD Star Rating
loading...

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.