Cămila perfectă

În urmă cu ani de zile, patru învățați călătoreau prin deșertul Kawir cu o caravană. Seara stăteau împreună în jurul focului și vorbeau despre experiențele lor. Toți erau plini de admirație pentru cămile. Erau uimiți de mulțumirea lor, le admirau puterea și găseau că răbdarea lor umilă este aproape de neînțeles.

–          Suntem maeștrii penelului, spuse unul. Haideți să scriem despre acest animal sau să desenăm ceva care să laude și să onoreze cămila.

Spunând aceste cuvinte, luă un sul de pergament și intră într-un cort luminat de o lampă cu ulei. După câteva minute, ieși și își arătă opera celor trei prieteni ai săi. De asemenea o cămilă care tocmai se ridica din poziția de odihnă. Cămila era atât de bine desenată că cineva aproape ar fi putut crede că era vie. Următorul bărbat intră apoi în cort și ieși curând. Aducea o scurtă descriere factuală a avantajelor pe care cămilele le aduc caravanei. Al treilea scrise un poem încântător. Apoi al patrulea intră în cele din urmă în cort și le interzise celorlalți să îl deranjeze. Câteva ore mai târziu, focul se stinse și ceilalți dormeau deja. Dar, din cortul slab luminat, mai venea încă sunetul penelului scrijelind, al cântecului monoton. A doua zi, cei trei îl așteptară pe colegul lor la fel de inutil ca în ziua a treia și a patra. Aidoma stâncilor ce se închiseră în urma lui Aladin, cortul ascundea pe cel de-al patrulea învățat. În sfârșit, în ziua a cincea, intrarea cortului se deschise și cel mai silitor dintre silitori păși afară, mort de oboseală, cu ochii încercănați și obrajii slăbiți. Bărbia îi era încadrată de o barbă aspră. Cu pași osteniți și o expresie pe fața lui de parcă ar fi mâncat lămâi verzi, s-a apropiat de ceilalți oameni. Aruncă obosit pe covor un mănunchi de pergamente. Pe exteriorul primului sul scrisese cu litere mari: „Cămila perfectă sau cum ar trebui să fie o camilă… ”

De multe ori pornim la drum cu gânduri bune, de apreciere, dar ajungem în final să criticăm și să ne focalizăm pe partea „goală a paharului”.

Pentru un perfecționist nimic nu e suficient de bun, iar suferința lui e pe măsura aprecierii lumii.

Străduiți-vă să vedeți partea bună din fiecare lucru ce vă înconjoară.

Sursa: Cartea „Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie”, autor Nossrat Peseschkian