Cele 5 reguli pentru a fi fericit
Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî ca măgarul și-așa era bătrân, iar fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii. Așa că țăranul își chema vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apuca câte o lopata și începu să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeți bune de pământ, măgarul se potoli și tăcu. Țăranul privi în adâncul fântânii și rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ și pășea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări peste ghizduri și ieși fremătând…
loading...