Cerşetorul cel sărac

Există o fabulă bine cunoscută în India despre un cerşetor sărac care trăia într-un sat cârmuit de un maharajan. Cerşetorul nu avea casă dar i se oferea adăpost gratuit într-o casă cu camere de închiriat, unde dormea pe o rogojină pe podea, şi se acoperea în nopţile răcoroase cu nişte zdrenţe vechi. Neavând alte mijloace de a-şi câştiga existenţa, el obişnuia să meargă în fiecare dimineaţă după ce îşi consuma restul de orez rece rămas de peste noapte, să stea pe marginea drumului cu strachina lângă el. Trecătorii obişnuiau să-i arunce câteva boabe de orez sau monede de aramă, suficient să-i asigure două mese pe zi şi suficienţi bani să-şi cumpere surcele să aprindă un foc, câteva legume şi peşte.

Într-o zi a auzit că în ziua următoare, maharajahul însuşi urma să sosească în caleaşca sa. Asta a făcut să-i crească speranţele pentru că voia să-i spună cu gura lui:

– Stăpâne, nu-mi da o mână de orez sau monede de aramă ci o mână de aur.

A doua zi şi-a ocupat locul obişnuit pe marginea drumului, aşteptând cu răbdare sosirea maharajahului. Soarele s-a ridicat deasupra capului şi el continua să stea neclintit în arşiţa amezii dar nici vorbă de stăpânitor. Aştepta cu răbdare, plin de speranţă, chiar şi la apusul soarelui, când a auzit binevenitul zgomot al copitelor cailor şi a roţilor trăsurii.

Păşind în mijlocul drumului a oprit trăsura, s-a apropiat de maharajah, şi i-a cerut o pomană. În loc să-i dea ceva maharajanul a întins mâinile şi i-a cerut el să-i dea ceva.

Forte dezamăgit, că un stăpân bogat să ceară de la un cerşetor amărât, a numărat cinci boabe de orez din strachina sa şi le-a pus în mâinile maharajahului.

– Mulţumesc i-a spuns maharajahul, şi şi-a continuat călătoria. Cu inima mâhnită, cerşetorul s-a întors în acea seară acasă, şi-a luat vânturătoarea şi a început să vânture orezul pentru a-l pregăti de mâncat. Dar un mic obiect strălucitor i-a atras atenţia. L-a luat şi a văzut că era un bob de aur. Aşezându-l cu atenţie deoparte, a continuat să vânture orezul, când a dat peste alt bob de aur, apoi peste altul. Acum cercetarea devenise tot mai fructuoasă. După o altă privire a găsit şi a cincea boabă de orez pe care a pus-o laolaltă cu celelalte. Dar după aceea n-a mai reuşit să găsească nimic. Atunci adevărul a devenit clar pentru el. El a dat maharajahului cinci boabe de orez şi acesta i-a dat în schimb cinci boabe de aur.

– Ce prost am fost, a exclamat plin de amărăciune. Dacă ştiam îi dădeam tot.

Sursa: http://vioreluntesu.wordpress.com/2011/05/02/cersetorul-cel-sarac/