A fost odată un om
A fost odată un om care era foarte bun prieten cu Dumnezeu. Mergeau peste tot împreuna şi, întotdeauna când omul se uita în urma lui, vedea pe nisip două urme de paşi. Ai lui şi ai lui Dumnezeu. Aşa a fost mult timp şi de fiecare dată omul vedea două urme de paşi.
Dar în viaţa lui au apărut dificultăţi, probleme şi obstacole. Şi atunci când omul privea în urmă sa, nu mai vedea decât o pereche de paşi. A aşteptat crezând că lucrurile se vor schimba. Dar în urma lui era mereu o singură urmă de paşi. Când în viaţa lui au început să se mai liniştească lucrurile, omul a început să vadă din nou două perechi de paşi. Aşa că l-a întrebat pe Dumnezeu:
loading...
Liniştea sufletească
La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu – om lipsit de credinţă – care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:
– De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
– Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
– Cum de unde? Simt gustul zahărului.
loading...
