Vorbeşte‑ne despre Iubire
„Totuşi, înainte de a ne părăsi, am dori să ne vorbeşti şi să ne dezvălui câte ceva din adevărurile tale.
Iar noi le vom dărui copiilor, iar aceştia nepoţilor noştri şi ele nu vor pieri niciodată.
Fiindcă, în singurătatea ta, vegheat‑ai zilelor noastre şi, în veghea ta, ai ascultat suspinele şi râsetele somnului nostru.
Acum, arată‑te, dar, nouă şi vorbeşte‑ne despre tot ce ai descoperit, despre ceea ce se află între naştere şi moarte.”
Şi el răspunse:
„Omeni din Orphales, despre ce v‑aş putea vorbi dacă nu despre ceea ce vă învolburează acum sufletele?”
Atunci Almitra zise: „Vorbeşte‑ne despre Iubire.”
loading...
Cum sa rezolvam probleme
Intrati intr-o gradinita si (cu permisiunea educatoarei) rugati sa ridice mana acei copii de sase ani care stiu sa cante. Toti vor ridica mainile.
Cati stiu sa danseze? Toti.
Cati stiu sa deseneze? Toti.
Apoi intrebati-i cati stiu sa citeasca. Doar cativa vor mai ridica mainile.
Intrati dupa aceea la clasa a zecea si puneti-le aceleasi intrebari:
Cati stiu sa cante? Veti vedea o mana ridicata, poate doua.
Cati stiu sa danseze? Cativa.
loading...
Oare ce „cunoaştem” cu adevărat?
Înţelepciunea începe din punctul în care noi ştim că nu ştim nimic.
Poate veţi spune: „Ştim. Pămîntul este rotund, copiii se nasc, oamenii mor, seminţele fac plante şi plantele fac roade. Ştim că gîndim, că avem doi copii sau zece, că soarele apune şi răsare”. Ce multe par a fi cunoscute! Dar, chiar le cunoaştem noi cu adevărat? Cine ştie cum face pămîntul ca sămînţa să scoată o plantă şi ce face sămînţa cînd se întîlneşte cu pămîntul? Noi ştim să îngrijim pămîntul, să-i punem apă şi apoi, cu mîinile în sîn, aşteptăm ca plantele să crească. Habar nu avem despre munca pe care o depun sămînţa şi pămîntul pentru a ieşi din ele două un singur trup. Nu ştim cum de ştiu razele de soare să intervină în munca seminţei şi a pămîntului.
loading...
Ce este această „determinare”?
Un om a întrebat într-o zi un fachir despre modul de a-l atinge pe Dumnezeu. Ascetul sondă privirea interlocutorului şi văzu în ea o dorinţă arzătoare de Divin. El i-a promis să-l instruiască dacă acceptă să meargă la apa care curge aproape, pentru a se scălda. Abia coborâţi la râu, ascetul sări pe acel care-l însoţea şi-i băgă hotărât capul sub apă. Omul se zbătu din toate puterile sale şi reuşi în fine să iasă la suprafaţă, abia trăgându-şi răsuflarea.
Fachirul râdea cu gura până la urechi. După ce victima îşi reveni în fire după şocul suferit, el o întrebă:
loading...
Să visezi în mod conştient!
Cînd crezi cu tărie în visul tău poţi să-l şi realizezi.
Credinţa este felul în care eşti atent la vis. Credinţa este investiţia ta energetică în realizare. Credinţa neclintită în vis face ca visul să prindă aripi, rădăcini, viaţă. În mod tulburător, realitatea se colorează cu fiecare vis pe care îl avem despre noi înşine, despre lume şi viaţă. Toate acestea se transformă împrejurul nostru în ceea ce visăm că sînt ele. În ceea ce afirmăm că sînt. În ceea ce înţelegem că sînt. Nu ne apare nimic, absolut nimic în realitatea existenţei, fără a fi construit în interior mai înainte, prin visele noastre.
loading...
Cuvîntul tău face ceea ce-i spui tu!
Dacă tot repeţi “viaţa-i o luptă”, “viaţa-i grea”, “totu-i urît în jur”, cum vrei să fie viaţa?
Dacă tot spui “lucrul acesta nu este posibil” sau “eu nu pot cutare şi cutare lucru”, atragi la tine situaţia de a nu fi posibil acel lucru ori pe aceea “de a nu putea să-l faci”. Devii precum uşa unei case încuiate, prin care nu pot intra oamenii pentru a mai schimba cîte ceva în interior. Şi, neschimbînd nimic în interior, nu se schimbă nici în exterior. Căci casa fără stăpîn este atît de uşor de recunoscut, cum şi aceea în care locuieşte un om harnic!
Din punct de vedere psihologic, hărnicia rodeşte atunci cînd înţelegi că şi cuvintele tale creează şi te creează.
loading...
