Barca goală – o poveste pentru final de 2025

Într-o dimineață liniștită, un călugăr a ieșit cu o barcă pe un lac mic, retras, pentru a medita. Apa era calmă, aerul nemișcat, iar tăcerea adâncă îl ajuta să se adune în sine. A rămas acolo ore întregi, cu ochii închiși, respirând lent, lăsând gândurile să se așeze.

La un moment dat, liniștea a fost întreruptă brusc. O lovitură puternică – o altă barcă se izbea de a lui.

Fără să deschidă ochii, a simțit cum în el începe să se adune iritarea. Apoi furia.

„Cum e posibil?”, gândea el. „Nu vede nimeni că sunt aici? Cum îndrăznește cineva să-mi tulbure acest moment?”

Inima îi bătea mai repede. Respirația devenea mai grea. În cele din urmă, a deschis ochii, pregătit să-și verse nemulțumirea asupra celui care îl deranjase.

Dar barca din fața lui era… goală.

Se desprinsese de la mal și plutea în voia apei, fără cârmă, fără om, fără intenție.

Într-o clipă, furia a dispărut. A fost înlocuită de claritate. Nu mai era nimeni pe care să se poată supăra. Nu exista un vinovat.

Și atunci a înțeles.

De cele mai multe ori, nu evenimentul în sine ne provoacă durerea, ci povestea pe care o construim despre el. Presupunerea că cineva a vrut să ne rănească. Că gestul a fost intenționat. Că „ni s-a făcut” ceva.

Viața este plină de coliziuni: cu oameni, cu situații, cu întâmplări neprevăzute. Unele ne zguduie, altele ne scot din echilibru. Dar multe dintre ele sunt, de fapt, întâlniri cu o barcă goală.

Fără rea intenție.
Fără dorință de a face rău.
Doar lucruri care se întâmplă.

Morala – un gând la final de an

La final de 2025, privind în urmă, este posibil să ne amintim mai ales momentele care ne-au lovit:
cuvinte care au durut, așteptări neîmplinite, decizii care ne-au dezamăgit, oameni care nu au fost așa cum speram.

Privite acum, cu puțină distanță, multe dintre aceste momente pot fi înțelese diferit.

Poate nu au fost atacuri.
Poate nu au fost intenții rele.
Poate au fost oboseală, frică, neputință, întâmplare.

Finalul de an este un moment bun să ne întrebăm:
câte dintre supărările lui 2025 au fost, de fapt, întâlniri cu o barcă goală?

Când recunoaștem acest lucru, nu ne anulăm emoțiile.
Ci ne eliberăm de povara de a le duce mai departe în anul care vine.

Intrând în 2026, putem alege să:

• nu mai presupunem automat intenții negative
• nu mai lăsăm emoțiile să preia cârma
• ne păstrăm energia pentru ceea ce contează cu adevărat

Poate cea mai blândă recomandare pentru 2026 este aceasta:
înainte să reacționezi, oprește-te o clipă și verifică dacă barca nu este, de fapt, goală.

Din acel loc de claritate, drumul devine mai ușor.
Iar noi, mai liberi să navigăm conștient înainte.

Abordează mai întâi maimuța

Setând 2025, este esențial să ne reevaluăm prioritățile și metodele de abordare a provocărilor. Un principiu inspirațional pe care îl putem adopta provine de la Google X și este ilustrat perfect de conceptul „Abordează mai întâi maimuța”. Acesta ne îndeamnă să ne concentrăm pe cele mai semnificative și riscante aspecte ale proiectelor noastre înainte de a ne pierde în detalii și aspecte secundare. Acest principiu ne poate ghida nu doar în proiecte profesionale, dar și în deciziile personale, stimulându-ne să abordăm direct provocările majore și să ne asigurăm că investim resursele acolo unde sunt cele mai necesare. Pe măsură ce începem noul an, să ne inspirăm din această filozofie pentru a maximiza eficiența și impactul acțiunilor noastre în 2025. Povestea faină, în traducere de la sursă Tackle the monkey first – A Learning a Day, e mai jos:

Abordează mai întâi maimuța

Există o poveste minunată de la Astro Teller de la Google X despre un principiu pe care îl folosesc.

Să presupunem că încerci să înveți o maimuță să recite Shakespeare în timp ce stă pe un piedestal. Cum ar trebui să îți distribui timpul și banii între antrenarea maimuței și construirea piedestalului?

Răspunsul corect, desigur, este să nu petreci deloc timp gândindu-te la piedestal. Dar sunt convins că cel puțin câțiva oameni se vor grăbi să înceapă construirea unui piedestal foarte bun mai întâi. De ce? Pentru că, la un moment dat, șeful va apărea să ceară un raport de stare — și vrei să poți arăta ceva mai mult decât o listă lungă de motive pentru care este foarte, foarte greu să înveți o maimuță să vorbească.

Abordează mai întâi maimuța este o modalitate frumoasă de a vizualiza ideea de a testa mai întâi ipotezele cu cel mai mare risc.

O întrebare bună pentru începutul de an

Dacă îmi repet obiceiurile actuale în fiecare zi, timp de 3 ani, cine voi fi?

Povestea Crăciunului

Crăciun fericit!

Invitatie la raspunsuri si/sau reflectare

Cu vreo 700 de ani in urma, un mare invatator, incarcat de ani si de onoruri, era pe moarte. Elevii si discipolii l-au intrebat daca ii e frica de moarte. “Da, imi este frica sa-mi intalnesc Creatorul”. “Dar de ce? Ati trait o viata exemplara, ne-ati condus afara din pustiu, asemeni lui Moise, ne-ati judecat cu intelepciune, precum Solomon” – i-au spus discipolii. Atunci invatatorul le-a raspuns, cu blandete: “Cand imi voi intalni Creatorul, El nu o sa ma intrebe daca am fost precum Moise sau Solomon, ci ma va intreba: Ai fost tu insuti?“

Extrasul de mai sus e dintr-o carte motivationala. Mai departe o sa va spun o intamplare traita anul trecut.

Poate ca v-am mai zis, pe Your Memories am uneori proiecte de a scrie povestile de viata ale unor oameni, mai ales pentru a le lasa urmasilor acestora. In 2019, intr-un astfel de proiect, am intalnit o doamna care mi-a spus ca poate muri oricand si nu va avea regrete pentru ca a facut tot ce e rezonabil sa faca in viata sa si reuseste sa lase o mostenire frumoasa copiilor. Lasa totul in ordine, fara sa le creeze greutati, lasa niste bunuri materiale chiar, se astepta ca nepotii sa fie multumiti. O vreme m-a tinut bucuria acestui mod de ati trai viata..impacat ca faci ce trebuie, ce se asteapta altii de la tine, ca ii multumesti cu viata ta..aproape ca mi-am dorit si eu o astfel de seninatate mai pe la + 80.. Apoi, am avut sansa ca doamna in cauza sa faca si un test de personalitate…cu care se putea masura si apoi discuta si satisfactia cu viata, cu realizarile per ansamblu, auto-perceptia asupra echitatii a ceea ce ai primit de la viata pe masura efortului depus..Aici lucrurile nu au mai fost atat de roz…doamna mea..era de fapt nefericita…

M-a nefericit si pe mine scorul ei…pana la urma isi traise viata avand grija sa nu supere pe cineva, fiind relevante pentru ea opiniile celor ce o aprobau, dezaprobau. Eforturile ei au fost mereu motivate de nevoia sa de a-i multumi pe altii, de a nu face ceva gresit, de a nu se compromite in fata altora, de a nu dezamagi…totul era despre ceilalti si cum poate ea controla ca acestia sa primeasca ce se asteapta de la ea…Au castigat mereu ceilalti…si ea suferea..resimtea frustrari si conflicte interioare..nevazute si neconstientizate la prime discutii…

Am finalizat proiectul despre memorii pentru nepoti…dar mi-a ramas gandul la nefericirea doamnei…Rolul meu de scriitor s-a incheiat…va incepe din 2020, cu doamna de care va spun, cel de psiholog pentru a face mai coerent sentimentul ei de auteorealizare.

Asa m-a prins insa finalul de an, cu reflectarea aceasta…cat din prioritati sa aiba legatura doar cu tine, si cat sa ramana dedicate altora?

De ce depunem atata efort pentru a-i multumi pe altii incat ne modulam personalitatile si viata asa de mult in functie de ei, si nu de noi? Dar daca ne propunem, stim sa fim noi? Care sunt costurile lui a fi tu insati/insuti? Unde se termina autenticitatea sanatoasa si unde incepe egoismul /individualismul nesanatos?

Pentru voi cum arata ecuatia aceasta?

Cat procent acordati in 2020 lui A fi tu insati / A fi tu insuti?

Va doresc un 2020 asa cum va e potrivit sufletului vostru!

Ma iubesti? (povestea 2 din 2)

💖❤💕

Un bărbat şi o femeie stăteau la o fereastră, privind semnele primăverii. Stăteau alături.

Ea spuse:

-Te iubesc. Esti frumos şi bogat si mereu te imbraci frumos.

El  zise la rându-i:

-Te iubesc. Esti un gând minunat, eşti prea de preţ ca să te ating, eşti asemeni unui cântec pentru visele mele.

Ea, înfuriată, îşi întoarse capul şi spuse:

-Scuteşte-mă, te rog! Eu nu sunt un simplu gând şi nici o arătare pentru visele tale. Sunt o femeie. Vreau ca tu să mă doreşti ca soţie, ca mamă a copiilor care vor veni intr-o buna zi.

Şi se despărţiră.

El spuse:

-Iată cum un alt vis se spulberă in ceaţă.

Iar ea zise:

-La ce bun un bărbat care să mă transforme in ceaţă şi vis?

(Gibran)