Cuvîntul tău face ceea ce-i spui tu!

Dacă tot repeţi “viaţa-i o luptă”, “viaţa-i grea”, “totu-i urît în jur”, cum vrei să fie viaţa?

Dacă tot spui “lucrul acesta nu este posibil” sau “eu nu pot cutare şi cutare lucru”, atragi la tine situaţia de a nu fi posibil acel lucru ori pe aceea “de a nu putea să-l faci”. Devii precum uşa unei case încuiate, prin care nu pot intra oamenii pentru a mai schimba cîte ceva în interior. Şi, neschimbînd nimic în interior, nu se schimbă nici în exterior. Căci casa fără stăpîn este atît de uşor de recunoscut, cum şi aceea în care locuieşte un om harnic!

Din punct de vedere psihologic, hărnicia rodeşte atunci cînd înţelegi că şi cuvintele tale creează şi te creează.

Căci s-a spus: “La început a fost Cuvîntul. Şi Cuvîntul era Dumnezeu”! Cînd cuvînţi iresponsabil, în virtutea obişnuinţei, adesea pentru a lega o conversaţie de care te poţi lipsi în orice clipă, ai nevoie să-ţi aminteşti că prin cuvîntul tău defineşti viaţa ta. Prin cuvîntul tău construieşti un drum, un pod absolut în universul manifestărilor, unul pe care nu-l mai poate dărîma nimeni şi nimic altceva, afară de propria ta conştiinţă şi responsabilitate.
Fii treaz cînd vorbeşti cu tine însuţi, înainte de orice. Căci cuvîntul tău este gînd manifestat. Fii treaz cînd gîndeşti. Şi, dacă gîndul te-ndeamnă să vezi lupta vieţii, urîtul, ceea ce nu-i posibil ori ce-i înfricoşător este pentru că acesta-i podul de cuvinte pe care l-ai construit în trecut. Spune-i minţii tale inversul a ceea ce ea afirmă. Spune-i întotdeauna pe dos. Încetul cu încetul ea se va obişnui să “manifeste un Cuvînt” care descrie lumea şi propria ta viaţă într-un mod nou. Acel mod nou de a te descrie devine realitatea ta. Dacă “Dumnezeu este Cuvîntul”, atunci toate cuvintele tale sînt El şi prin toate se manifestă puterea, iubirea şi înţelepciunea Lui. De aceea afirmaţia ta devine realitatea ta. Fii treaz cu mintea, fii treaz cînd vorbeşti şi amin­­teşte-ţi în fiecare clipă că puterea Cuvîntului se află în mintea ta şi pe buzele tale. Fă din el ce poţi mai bun, ce poţi mai frumos, mai vindecător şi mai curat posibil, pentru ca viaţa ta să fie bună, frumoasă şi vindecătoare. Nu te mulţumi să rămîi agăţat de expresia: “viaţa-i o luptă”. Priveşte toate părţile prin care viaţa îşi demonstrează armonia şi perfecţiunea şi afirmă-le pe acestea pentru ca ele să fie atrase spre tine. Fii responsabil, fii treaz şi, astfel fiind, îţi vei aminti că puterea (iubirea) ascunsă în Cuvînt este mereu cu tine, în mintea ta, gata să te servească aşa cum “spui”! Dar, pentru aceasta, să nu spui niciodată “nu pot”. Căci, aşa cum raţionează David Hawkins, un mare iluminat al zilelor noastre, “nu pot” înseamnă întotdeauna “nu vreau”. Dacă cineva ţi-ar pune o armă la tîmple şi te-ar întreba dacă “poţi”, orice, absolut orice, nu-i aşa că “ai putea”? Ai putea să ierţi orice ai crezut de neiertat vreodată doar imaginîndu-ţi arma cu pricina. Apoi, dînd un pas înapoi din imperiul forţei, ai înţelege că “poţi ceea ce vrei”, dar spui “nu pot” pentru că, de fapt, nu vrei. A putea să rosteşti “cuvîntul” care te creează, te ghidează şi îţi construieşte experienţa emoţională devine o problemă de dorinţă. A spune “da, vreau să fiu atent la ceea ce spun, căci ceea ce spun contează” îţi schimbă viaţa încetul cu încetul. O decizie prin care viaţa ta se mută din cantitate în calitate, din deprimare şi frică în curaj şi bucurie ar putea fi decizia ta de a gîndi şi a rosti “cuvîntul” ca pe-o putere ce se află la îndemîna ta în fiecare clipă. Prin propriul tău “cuvînt” te ridici şi prin el te cobori, căci cuvîntul tău este puterea pe care o cauţi, orice ai căuta.

Cuvîntul “iubesc” reverberează diferit de cuvîntul “urăsc”, iar cel ce le rosteşte simte cu totul şi cu totul altceva.

Sursa: Editorialul din Naţional