Să visezi în mod conştient!

Cînd crezi cu tărie în visul tău poţi să-l şi realizezi.

Credinţa este felul în care eşti atent la vis. Credinţa este investiţia ta energetică în realizare. Credinţa neclintită în vis face ca visul să prindă aripi, rădăcini, viaţă. În mod tulburător, realitatea se colorează cu fiecare vis pe care îl avem despre noi înşine, despre lume şi viaţă. Toate acestea se transformă împrejurul nostru în ceea ce visăm că sînt ele. În ceea ce afirmăm că sînt. În ceea ce înţelegem că sînt. Nu ne apare nimic, absolut nimic în realitatea existenţei, fără a fi construit în interior mai înainte, prin visele noastre.

Nu ne sabotează niciun spirit bizar şi nu joacă Dumnezeu zaruri cu noi, în intenţia sarcastică de a ne testa puterea şi îndrăzneala, curajul şi sensibilitatea. De îndată ce venim pe lume ne construim visul despre cum este şi cum alegem să fie viaţa noastră. Prin orice făptuim, simţim şi trăim noi îi punem cărămizi visului nostru şi, prin aceasta, devenim un soi de „meşteri Manole”, care ridică în văzduh imaginea propriei sale „mănăstiri” interioare. Cînd crezi în visul tău, drumurile care duc spre el devin deschise şi colorate în sublima izbîndă a iubirii, a răbdării şi a speranţei. Cînd crezi că poţi să faci ceva, de îndată începi să şi poţi. Realitatea nu prinde rădăcini precum imaginile mentale.

Pentru a construi realitatea, ai nevoie de răbdare.

Ai nevoie să ştii că, nu cel ce aşteaptă cu febrilitate, cu îndoială ori cu frică are sorţi de iz­bîndă în materializarea visului său, ci acela răbdător.

Acela care nu se înspăimîntă în faţa vijeliei, acela ce nu abandonează răbdarea cînd vremea se dovedeşte aspră şi neconformă cu visul său. Să crezi în visul tău înseamnă să poţi învăţa virtuţile răbdării, să poţi înţelege că visele se construiesc şi pe ruine, că binele vine şi prin ceea ce percepi a fi rău. Ai răbdare cînd nu-ţi merge prea bine şi nu te lăsa răpus de forţa deprimării, care pare a te invita la înţelegere, nu la autodistrugere. La evoluţie, nu la degradare. Crezi în visul tău şi exersează clipă de clipă răbdarea şi perseverenţa.

Vei înţelege că şi ceea ce ţi se ia, ţi se dă.

Şi ceea ce se dărîmă noaptea este doar pentru ca tu să lucrezi necontenit întru răbdare şi speranţă pe timpul zilei.

Visele se împlinesc, şi nu doar cele frumoase. Visele tropăie uneori ca realităţi şi după ani întregi, cînd pare că uitasem, deja, de existenţa lor. De aceea ni se pare că vine ceva nou în existenţă. De aceea pare că sîntem surprinşi. Visele trecătoare, visele de demult se pierd­ din memorie, ori pare că cineva le şterge în mod abil din amintirea conştientă. Ceva din noi, însă, le reţine. Le memorează. Le lustruieşte şi, într-o zi, le realizează. Şi-n clipa aceea ni se pare că n-am visat nicicînd, deşi nu-i în apariţia fizică altceva decît expresia propriei uitări.

Să fim atenţi la vise şi-n loc de coşmaruri, şi-n loc de spaime, în loc de înfrîngeri imaginare şi suferinţe fără seamăn să visăm ceea ce ne place.

Să visăm voit. Poate chiar să ne aşezăm undeva, într-un loc al nostru, unde putem percepe comuniunea cu noi înşine şi acolo să ne împletim visele aşa cum ne place să fie ele. Şi dacă-n aceasta ar fi un simplu exerciţiu de imaginaţie, instantaneu, chiar în clipa imaginaţiei, ne vom simţi energici şi frumoşi.

Să visăm lucid, conştient, să visăm chiar dacă în jurul nostru s-ar prăbuşi totul este un fel în care îi dăm vieţii noastre o şansă. Peste un ceas, o zi, peste 10 sau 20 de ani am putea privi uimiţi către visul ce ne apare ca o realitate!

Sursa: Editorialul din Naţional