Să „ridici” un alt om în propriii tăi ochi!
Nu te mulţumi să construieşti case fastuoase, ziduri reci, prestigii vulnerabile, staturi sociale instabile şi lucruri care se prăbuşesc la o simplă zguduire a vulcanilor. Dacă nu construieşti în existenţa ta măcar un singur om, dacă nu-l ridici în propriii săi ochi şi nu-l ajuţi să se consolideze pe sine însuşi, degeaba ridici ziduri şi iarăşi ziduri. Oamenii apropiaţi sînt cu mult mai preţioşi decît toate zidurile lumii, dar tu nu ştii prea bine aceasta.
Şi, chiar dacă simţi că-i adevărat, nu reuşeşti în totalitate să-ţi dai seama că tocmai pe cel care te construieşte îl ignori şi pe cel pe care îl iubeşti mai mult, îl şi loveşti mai mult!
Îl construieşti pe cel de lîngă tine, fie un copil, fie o femeie sau un bărbat, fie un prieten, fie un coleg sau un şef, o rudă apropiată sau o simplă cunoştinţă de cîte ori observi la el tot ce are mai bun. Observă-i strălucirea ochilor şi bucuria ce i se aşterne pe chip atunci cînd te vede. Observă-i îngăduinţa, toleranţa, dragostea de oameni, bucuria de a exista, efortul de a-ţi dărui şi pe acela de a se dărui altora. Poţi să taci. Nu-i nevoie să-l lauzi pe celălalt, să-i faci scară la cer printr-o portavoce. Tu înfăptuieşti în el o construcţie extraordinară atunci cînd îl observi în lumină.
loading...
