Umbrela roşie

El era un tânăr studios şi serios, ea era o fată frumoasă şi înţeleaptă. Şi se iubeau. Inainte de a pleca pentru serviciul militar, el a voit să-i facă un dar. Un cadou care să-i amintească de iubirea sa. Insă trebuia să ţină cont de banii pe care-i avea, căci finanţele îi fuseseră puse la grea încercare de cărţile de la universitate.

A cutreierat prin prăvălii şi magazine mari. După mii de „ia şi pune înapoi”, s-a hotărât. A cumpărat o umbrelă enormă, de culoare roşu aprins, foarte frumoasă.

Sub acea umbrelă roşie mare, cei doi tineri şi-au spus primul adio, şi-au făcut reciproc promisiunea iubirii veşnice şi au hotărât să se căsătorească.

In noua casă, umbrela a sfârşit într-o debara.

Au trecut anii, au venit doi fii, preocupări, unele tensiuni de prisos, plictiseala, tăcerile prea lungi.

Intr-o seară, aşezaţi pe canapea, el şi ea se plictiseau în faţa televizorului. Deodată, ea s-a ridicat, a alergat în debara şi, după puţin timp, s-a întors cu umbrela roşie. A deschis-o şi un norişor de praf s-a răspândit în aer. Apoi s-a aşezat pe canapea cu umbrela roşie deschisă.

După un moment mai lung, el s-a ghemuit lângă ea sub umbrela mare. S-au îmbrăţişat cu tandreţe şi au regăsit toate visurile rătăcite sub praful zilelor.

Nu uitaţi de umbrela roşie.

Sursa: Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet