Lecţiile din mâncarea pisicii

Nu-mi place să găsesc în chiuveta din bucătărie far­furioarele din care mănâncă pisica, amestecate cu ale noastre. Nu sunt sigur de ce acest lucru mă calcă atât de puternic pe nervi, dar mă scoate din sărite. Probabil că vine din faptul că eu nu am avut un animal de companie atunci când am fost mic. Sau poate că eu consider că acest lucru reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică (ştiţi, virusurile şi alte chestii asemănătoare). Când vreau să curăţ bolurile pisicilor, prima dată spăl toate farfuriile noastre care sunt în chiuvetă, şi doar apoi le spăl pe ale lor. Oricum, nu-mi place atunci când găsesc farfuriile pi­sicilor în chiuvetă, şi reacţionez imediat când văd asta.

Prima dată mă enervez. Apoi, furia devine mai per­sonală şi mă trezesc că o îndrept asupra oricărei persoane despre care eu cred că este vinovată, şi care de obicei este soţia mea, Myla. Mă simt rănit pentru că nu-mi respectă sentimentele. I-am spus de nenumărate ori că acest lucru nu-mi place, că mă dezgustă. I-am cerut într-un mod po­liticos, atât cât ştiu eu să fiu de politicos, să nu facă asta, dar de multe ori totuşi o face. Ea crede că e o prostie şi că sunt compulsiv, iar atunci când este presată de timp lasă farfuriile murdare ale pisicilor la înmuiat în chiuvetă.

Descoperirea farfuriilor murdare ale pisicilor în chiu­vetă poate escalada rapid, ducând la discuţii aprinse, în mare parte pentru că mă simt furios şi rănit, şi în plus, justificat în furia „mea” în suferinţa „mea”, pentru că ştiu că „eu” am dreptate. Mâncarea pentru pisici nu trebuie să se afle în chiuvetă! Dar atunci când este, selfing-ul meu devine foarte puternic.

Recent am observat că nu mă mai agit şi nu mai sunt foarte supărat din cauza aceasta. Nu am încercat în mod special să schimb modul de abordare a acestui lucru. Cred acelaşi lucru despre mâncarea de pisici, dar, într-un fel, văd de asemenea totul oarecum diferit, cu o mai mare conştientizare şi cu mult mai mult simţ al umoru­lui. In primul rând, acum, când acest lucru se întâmplă – şi încă se întâmplă cu o frecvenţă enervantă – observ că sunt conştient de reacţia mea în momentul în care se întâmplă, şi o urmăresc. „Asta este!”, îmi spun pentru a-mi reaminti.

Observ cum furia începe să crească în mine. Am vă­zut că aceasta este precedată de o senzaţie uşoară de îm­potrivire. Apoi observ frământările date de sentimentul de trădare, care nu este prea blând. Cineva din familia mea nu mi-a respectat dorinţa, iar eu iau foarte personal acest lucru. La urma urmei, în familie sentimentele mele contează, nu-i aşa?

Am început să experimentez în legătură cu reacţiile pe care le am în faţa chiuvetei din bucătărie prin observa­rea lor foarte atentă, fară a acţiona însă asupra lor. Va pot informa că sentimentul iniţial de împotrivire nu este chiar aşa de rău, şi dacă rămân fixat asupra lui, dacă res­pir cu el, şi dacă îmi permit mie însumi să-l simt doar, acesta dispare pur şi simplu într-o secundă sau două. Am observat, de asemenea, că sentimentul de trădare, cel de a fi împiedicat să-mi îndeplinesc dorinţele, este cel care mă face să mă enervez mult mai mult decât farfuriile cu mâncare de pisici. Deci, am descoperit că nu mâncarea de pisici în sine reprezintă cauza furiei mele. Este faptul că eu nu mă simt ascultat şi respectat. Aşadar, este cu totul şi cu totul altceva, şi nu farfuriile cu mâncare ale pisicilor.

Asa deci!

Apoi, îmi amintesc că soţia mea şi copiii mei văd toa­tă această treabă într-un mod foarte diferit. Ei cred că eu fac prea mare caz din nimic, şi că vor încerca să-mi res­pecte dorinţele atunci când nu este o problemă pentru ei, dar în alte situaţii, în care acest lucru nu le convine, le vor pune oricum în chiuvetă, poate chiar fară să se gândească absolut deloc la mine.

Aşa că am încetat să mai iau lucrurile personal. Atunci când chiar nu vreau să fie mâncare de pisici în chiuvetă peste farfuriile noastre, în acel moment îmi suflec mânecile şi spăl farfuriile. In alte cazuri le las pur şi simplu acolo şi plec. Nu ne mai certăm din acest motiv. De fapt câteodată mă trezesc zâmbind când dau peste obiectele ofensatoare zăcând în chiuvetă. La urma urmei, mânca­rea pentru pisici m-a învăţat multe lucruri.

Sursa: Jon Kabat Zinn – Mindfulness zi de zi