O poveste despre pilotul automat din noi

O femeie avea următoarea problemă: „Când mă simt epui­zată, mâncarea devine un fel de drog pentru mine.”

In timp, ea a realizat ce-i lipsea cu adevărat: „Mi-e foame de echilibru… Mi-e foame să fac şi altceva decât să lucrez.”

Procesul de gândire prin care a reuşit să găsească răspun­sul a durat ani de zile, iar momentul în care a avut revelaţia a venit în urma ajutorului primit de la alte persoane. Odată ce a vorbit cu ele despre asta şi le-a ascultat părerile, lucru­rile au început să se schimbe. A avut loc un scurtcircuit.

Iată ce s-a întâmplat cu adevărat în mintea ei. Cu cât lucra mai mult, cu atât mai mult simţea nevoia să compenseze cu altceva munca. In cazul ei, acel ceva a fost mâncarea.

Putea la fel de bine să fie vorba de alcool, tutun sau dro­guri, tenis, mers la sală sau cumpărături. Dar ea şi-a com­pensat cu mâncarea munca.

De câte ori simţea că munca o copleşea, îşi căuta refugiul în ronţăitul chipsurilor. Prea multor chipsuri. Acestea nu umpleau un gol din stomacul ei, ci golul din viaţa sa! Daca stai să te gândeşti, acesta este un fel de pilot automat. Detaşază-te puţin şi analizează situaţia. Cu cât lucra mai mult, cu atât resimţea un dezechilibru mai mare. Cu cât îşi pierdea mai mult echilibrul, cu atât mânca mai mult. Cu cât mânca mai mult, cu atât se îngrăşa mai tare. La un moment dat ajunsese la 237 livre. Asta înseamnă aproape 17 stone. Sau 107 kg.

De fapt, a fost evident pentru mine ce se întâmpla în mintea ei, doar ascultându-i cuvintele. Ea s-a referit la mâncare numind-o „drog”, comunicându-mi că ştie cumva, la nivel inconştient, că are o dependenţă şi că are o relaţie distruc­tivă cu mâncarea. Şi, gândeşte-te, este posibil să-ţi fie, cu adevărat, „foame” de echilibru? Nu. Poţi fi disperat după echilibru, poţi simţi nevoia de echilibru. Este posibil să-ţi fie foame de chipsuri, sau de un Big Mac, sau de spaghete. Dar nu poţi mânca echilibrul! Cu acele cuvinte — „Mi-e foame de echilibru!” — ea a scos la iveală, pentru ca toti să-l poată vedea, acel pilot automat, aceea asociere. Ei, nu chiar toţi. Doar eu. Şi, acum, tu.

Creierul ei a făcut o legătură inconştientă cu mâncarea ca antidot care să înlocuiască munca. Ea ştia că, de fiecare dată când desfăcea o nouă pungă de adăuga câteva kilograme la greutate. Ştia ca îşi distrugea sănătatea. Ştia că şi respectul de sine avea de suferit. Dar nu avea importanţă.

Piloţilor automaţi nu le pasă de logică sau argumente. Ei fac ce este bine pentru tine la un nivel foarte profund. Au aproape întotdeauna dreptate cu privire la ce vor să realizeze pentru tine, dar uneori aleg greşit calea prin care să obţină rezultatele. In acest caz, pilotul automat i-a oferit acestei femei un echilibru între viaţă şi muncă, de care, fără nicio îndoială, ea avea nevoie. Dar, alegând mâncarea ca mod de obţinere a echilibrului, în realitate, ea creştea din ce în ce mai mult în greutate.

Ce fac cei mai mulţi oameni când încep să se îngraşe? Incep o dietă. Asta dacă nu ştiu nimic despre piloţii auto­maţi, desigur. Te-ai gândit vreodată de ce există atâtea tipuri de diete? Apar mereu altele noi, nu? Ai crede că ar fi de ajuns să ţii o dietă şi să faci exerciţii fizice pentru a te menţine în formă; am arăta mai mulţi ca Brangelina, nu? Mă rog, măcar de la gât în jos.

Aşa că femeia aceasta a început o dietă. A fost o dietă dură, iar kilogramele au început să dispară. Slăbise şi arăta foarte bine. Când a considerat că a slăbit destul, a încetat dieta şi — ai ghicit — au apărut din nou pungile cu chipsuri. Şi kilogramele în plus.

Numai când a descoperit, cu ajutorul celorlalţi, ce se întâm­pla cu adevărat în mintea ei, a început să câştige, nu doar fiecare bătălie cu kilogramele, ci întreg războiul. Citeşte din nou ce spunea, odată ce a înţeles ce se întâmpla.

„Mi-e foame de echilibru… Mi-e foame să fac şi altceva decât să lucrez.”

Din acel moment, pilotul automat a fost condamnat la moarte. Femeia a văzut asocierea cu mâncarea şi asta a însemnat că a putut să dea la o parte acest pilot automat. Ca şi când un cor de îngeri a cântat în mintea ei „Aleluia” (înlocuind temporar vocea ei interioară, desigur).

Ca urmare, ea şi-a schimbat atitudinea faţă de scăderea în greutate. Din momentul în care a înţeles că, de fapt, nu obţinea echilibrul din asta, n-a mai folosit mâncarea pentru a compensa munca. A găsit alte lucruri, mai potri­vite, pentru a ajunge la un echilibru.

A devenit mai mulţumită, iar greutatea ei s-a stabilizat.

Această femeie este Oprah Winfrey.

Sursa: Ai nevoie de aceasta carte ca sa obtii ceea ce-ti doresti, Mark Palmer, Scott Solder