FII SPONTAN

January 9th, 2015

FII SPONTANCând acţionezi, acţionezi întotdeauna prin prisma trecu­tului. Acţionezi pe baza experienţei pe care ai acumulat-o, acţionezi pe baza concluziilor la care ai ajuns în trecut. Aşadar, cum poţi să fii spontan?

Trecutul domină, şi din cauza trecutului nu vezi prezentul. Ochii tăi sunt atât de plini de trecut, fumul trecutului e atât de gros, încât e cu neputinţă să vezi. Nu vezi! Eşti aproape orb – orb din cauza fumului, orb din cauza concluziilor trecute, orb din cauza cunoştinţelor.

Omul cunoscător este omul cel mai orb din lume, adică orb de tot, nici măcar nu întrezăreşte ceva. El funcţio­nează pe baza cunoştinţelor lui, nu vede adevărata situ­aţie. El funcţionează pur şi simplu mecanic, pe baza a ceea ce a învăţat.

Există o poveste foarte cunoscuta. In Japonia existau două temple, care erau în permanent conflict, aşa cum au fost mereu templele de-a lungul secolelor. Preoţii se duşmăneau într-atât încât nici nu se mai uitau unul la celălalt. Dacă se întâlneau întâmplător pe drum, nu numai că nu-şi vorbeau, dar nici nu se priveau măcar.

Insă ambii preoţi-şefi ai celor două temple aveau câte un băiat care îi servea, care le făcea comisioane. De teamă ca băieţii să nu se împrietenească – la urma urmelor, erau copii – unul dintre aceşti preoţi-şefi i-a spus băiatului său: „Ţine minte, celălalt templu ne este duşman. Să nu vorbeşti niciodată cu băiatul din celălalt templu. Toţi de acolo sunt oameni periculoşi – evită-i ca pe o boală. Evită-i aşa cum se evită ciuma!”

Băiatul a devenit interesat… pentru că se plictisise să  asculte predicile pe care nu le înţelegea, scripturile care se citeau şi al căror limbaj suna ciudat pentru el. Nu avea cu cine să se joace, nu avea cu cine să vor­bească. Când i s-a spus: „Să nu vorbeşti cu băiatul din celălalt templu”, în el s-a născut o mare ispită. In ziua aceea nu a putut să evite să vorbească cu celălalt băiat. Când l-a văzut pe drum, l-a întrebat: „Unde te duci?”

Celălalt băiat era puţin filosof: devenise filosof ascultând dezbaterile filosofice ale preoţilor din tem­plul lui. Spuse: „Unde mă duc? Nu e nimeni care vine şi se duce”. Il auzise pe stăpânul lui spunând de multe ori că un buddha trăieşte ca o frunză moartă, că se duce oriunde îl duce vântul. Aşa că băiatul a spus: „Eu nu sunt, deci cum pot să mă duc? Eu sunt o frunză moartă, mă las purtat de vânt, oriunde mă duce el.”

Celălalt băiat a rămas mut. N-a găsit nimic ce să spună. Ruşinat, s-a gândit: „Stăpânul meu avea drep­tate să nu vorbesc cu oamenii ăştia – sunt periculoşi. Ce discuţie mai e şi asta? Am pus o întrebare simplă: „Unde te duci?” De fapt ştiam deja unde se duce, pen­tru că amândoi ne ducem să cumpărăm legume de la piaţă. Un răspuns simplu ar fi fost de ajuns.

Când s-a întors la templu, i-a spus stăpânului său: “Te rog să mă ierţi. Mi-ai interzis să vorbesc cu celă­lalt băiat dar nu te-am ascultat. De fapt din cauză că m-ai interzis am fost ispitit. Dar ai avut dreptate, sunt oameni periculoşi. Eu i-am pus o întrebare simplă şi el a început să-mi spună lucruri ciudate, că e doar o frunză în vânt şi numai prostii.” Ii relată dis­cuţia avută.

Stăpanul spuse: „Ţi-am zis eu! Ei bine, mâine, când te întâlneşti cu el intreabă-l din nou unde se duce. Iar când el îţi spune lucrurile astea, tu să-i spui: «Da, e adevărat. Eşti o frunză moartă, şi eu la fel. Dar când nu bate vântul, unde te duci?» Spune-i doar atât şi ai să-l pui in încurcătură. N-o să ştie ce să-ţi răspundă.”

A doua zi băiatul s-a sculat devreme, şi-a pregătit răspunsul, l-a repetat de multe ori înainte de a pleca. Apoi s-a oprit în locul pe unde ştia că avea sa treacă celălalt. Când băiatul a venit, l-a întrebat: „Unde te duci?” şi abia aştepta prilejul să spună cele învăţate. Insă celălalt a răspuns: „Oriunde mă duc picioarele”. Nici pomeneală de vânt sau de frunză moartă! Dezumflat acum, ruşinat cu adevărat că era prost, primul băiat şi-a zis: „Băiatul ăsta ştie cu certitudine nişte lucruri ciudate. Acum spune «oriunde mă duc picioarele”.

S-a întors la stăpânul său şi i-a povestit ce se în­tâmplase de data asta. Stăpânul i-a spus: „Ţi-am spus eu că oamenii ăştia sunt periculoşi însă acum tre­buie făcut ceva. Aşa că mâine întreabă-l din nou unde se duce, iar când ţi-o răspunde: «Oriunde mă duc picioarele tu să-i spui: «Şi dacă n-ai avea picioa­re?» Trebuie redus la tăcere într-un fel sau altul!”

Aşa că, a doua zi, băiatul a întrebat iar: „Unde te duci?”, şi a aşteptat Celălalt băiat a răspuns:„Mă duc la piaţă să cumpăr legume”.

 

Omul obişnuit funcţionează pe baza trecutului, iar viaţa se schimbă continuu. Viaţa nu are nici o obligaţie să corespundă concluziilor tale. De asta pentru omul cunoscător viaţa e foarte derutantă. El are toate răspun­surile gata pregătite – Bhagavad Gita, Coranul, Biblia, Vedele. El cunoaşte toate răspunsurile, însă viaţa nu ridică niciodată aceeaşi întrebare, de aceea omul cunoscător dă greş întotdeauna.

 

Sursa: Constientizarea – Cheia pentru a trai in armonie, Osho

GD Star Rating
loading...

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.