Rugăciunea

Andrei avea o singură mare dorinţă: o bicicletă. Voia bicicleta galbenă, superdotată cu accesorii, pe care o văzuse într-o vitrină din oraş. Nu şi-o putea scoate din minte. Vedea bicicleta galbenă în vise, în cana de lapte cu cacao, în portretul lui Carol cel Mare care era în cartea de la şcoală.

Dar mama lui Andrei avea încă atâtea lucruri de plătit şi chel­tuielile creşteau în fiecare zi. Cu siguranţă, nu putea cumpăra o bicicleta costisitoare cum era cea visată de Andrei.

Andrei cunoştea dificultăţile mamei şi a hotărât să ceară bici­cleta direct de la Dumnezeu, ca dar de Crăciun. In fiecare seară, Andrei a început să adauge o frază la rugăciunile sale: „Adu-ţi aminte să faci să am bicicleta galbenă de Crăciun. Amin”.

In fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei rugându-se pentru bicicleta galbenă şi în fiecare seară dădea tristă din cap. Mama ştia că ziua de Crăciun va fi foarte dureroasă pentru Andrei, daca nu va primi bicicleta. A sosit ziua de Crăciun şi, fireşte, Andrei nu a primit nici o bicicletă.

Seara, copilul a îngenuncheat, ca de obicei, lângă pat, pentru a spune rugăciunile.

– Andrei, i-a spus cu duioşie mama, cred ca eşti nemulţumit, pentru că nu ai primit bicicleta de Crăciun. Sper că nu te-ai supărat pe Dumnezeu, pentru că nu a răspuns rugăciunilor tale.

Andrei a privit-o pe mama sa:

– Vai nu, mamă. Eu nu sunt supărat pe Dumnezeu. A răspuns rugăciunilor mele. Dumnezeu a spus: „Nu!”.

Sursa: 365 de povestioare pentru suflet, Bruno Ferrero