Povestea lui Victor Frankl

Frankl era un determinist crescut în tradiţia psihologiei freudiene, care postulează că tot ce ţi se întâmplă în copilărie îţi modelează caracterul şi personalitatea şi, de fapt, îţi guvernează întreaga viaţă. Limitele şi parametrii vieţii tale sunt fixaţi o dată pentru totdeauna şi nu prea îţi stă în putere să le modifici.

Frankl era psihiatru şi evreu. A fost închis în lagărele naziste ale morţii, unde a trăit situaţii atât de cutremurătoare, încât decenţa ne împiedică să le relatăm. Părinţii, fratele şi soţia sa au murit în lagăre sau au fost trimişi la gazare. In afara unei surori, toţi membrii familiei au pierit. Frankl însuşi a fost torturat şi a suferit cumplite înjosiri, neştiind de la un moment la altul dacă va lua calea crematoriului sau dacă va fi printre cei „salvaţi” care cărau cadavre sau încărcau cenuşa celor arşi.

Intr-o zi, când se afla gol şi singur într-o celulă, a simţit mijindu-i în conştiinţă ceva ce mai târziu a numit „ultima dintre libertăţile umane” – o libertate pe care călăii nazişti nu i-o puteau lua. Puteau să-l ţină sub zăvoare, să-i maltrateze trupul după voia lor, însă Victor Frankl însuşi era o fiinţă conştientă care putea privi ca un observator evenimentele în care era implicat. Identitatea sa fundamentală era intactă. Putea hotărî în forul său interior dacă toate aceste evenimente aveau să-l afecteze ori nu. Intre ceea ce i se întâmpla – stimulul – şi răspunsul său se afla libertatea sa, puterea de a alege acest răspuns.

In cadrul acestor experienţe, Frankl se proiecta în diverse împrejurări, cum ar fi prelegerile către studenţii săi după eliberarea sa din campu­surile morţii. Cu ochii minţii se vedea în clasă, predându-le studenţilor lecţiile pe care le învăţase în timpul acestei torturi.

Printr-o serie de asemenea discipline – mentale, emoţionale şi mo­rale, utilizându-şi în special memoria şi imaginaţia – şi-a exercitat mica libertate embrionică până când aceasta a crescut din ce în ce mai mare iar el avea mai multă libertate decât naziştii care îl ţineau captiv. Aceştia aveau mai multe privilegii, mai multe opţiuni de a alege din mediul lor; dar el avea mai multă libertate, mai multă putere internă de a-şi exercita opţiunile. Astfel a devenit o inspiraţie pentru cei din jur, chiar şi pentru unii dintre paznicii lui. I-a ajutat şi pe alţii să-şi găsească demni­tatea şi un sens în suferinţa trăită în închisoare.

In aceste împrejurări inimaginabil de degradante, Frankl a făcut uz de înzestrarea umană a conştientizării – şi a descoperit principiul fundamental al naturii umane: între stimul şi răspuns – în acest interstiţiu – se află libertatea omului de a opta.

Sursa: „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace. Lectii importante pentru schimbarea personala”, autor Stephen R. Covey