Cine dă valoarea?

O turistă occidentală admira odată colierul unei băştinaşe.

– Din ce este făcut? a întrebat-o ea.

– Din dinţi de aligator, doamnă, i-a răspuns femeia.

– O, înţeleg. Bănuiesc că pentru voi are aceeaşi valoare cum au pentru noi perlele.

– Nu tocmai. Oricine poate deschide o scoică…

* * Un tânăr american a fost angajat într-o funcţie clericală la Casa Albă şi a luat parte la petrecerea dată în onoarea noilor angajaţi de către preşedinte. Gândindu-se cât de încântată ar fi mama sa dacă ar primi un telefon de la Casa Albă, el a făcut o comandă prin centrala prezidenţială.

– Mamă, i-a spus el cu mândrie, e o zi mare pentru mine. Ştii ceva? Te sun de la Casa Albă.

Răspunsul mamei sale nu a fost întocmai cel scontat:

– Ei bine, fiule, şi pentru mine e o zi mare.

– Da? Ce s-a întâmplat?

– Am reuşit în sfârşit să fac curăţenie în pod.

Omul iluminat înţelege că un diamant nu este altceva decât o piatră căreia mintea umană îi atribuie o mare valoare.

El înţelege că un lucru poate fi mare sau mic, în funcţie de felul în care îl priveşte mintea.

Sursa: Rugăciunea broaştei, vol.II, Anthony de Mello