Propriul întuneric
În trecut, japonezii foloseau în mod curent lămpile învelite în hârtie. Acestea aveau la mijloc o lumânare şi la exterior o învelitoare din hârtie fixată pe beţe din bambus.
Un orb se afla odată în vizită la un prieten. La plecare, gazda i-a oferit o lampă, sub pretext că se făcuse târziu. Orbul a început să râdă:
– Ziua şi noaptea sunt acelaşi lucru pentru mine. Ce aş putea să fac eu cu o lampă?
– Nu ai nevoie de lampă ca să-ţi găseşti drumul către casă, i-a răspuns prietenul, dar aceasta ar putea împiedica un alt trecător să intre din greşeală în tine…
Zis şi făcut. Orbul a luat lampa şi a plecat către casă. Nu a mers însă prea mult, când altcineva s-a izbit de el, dezechilibrându-l complet.
– Hei, de ce eşti neatent? i-a strigat orbul. Nu mi-ai văzut lampa?
– Domnule, i-a răspuns străinul, lumânarea ta s-a stins de mult.
Omul păşeşte mult mai sigur în propriul său întuneric decât în lumina altcuiva.
Sursa: Rugăciunea Broaştei, vol. II, Anthony de Mello
loading...
Comenteaza