O lumină mai ciudată

Trăia odată mai demult, un băieţandru mai puţin obişnuit.

Spre deosebire de alţii de vîrsta lui, el nu ştia cît de sigur poate fi pe sine şi nu se cunoştea deloc pe sine însuşi. Acest lucru se întîmpla din cauză că era învăluit tot timpul într-o ciudată lumină neagră, din cap pînă în picioare. Indiferent unde mergea, sau unde se afla, lumina cea întunecată îl însoţea peste tot, fără să-i ceară părerea. Desigur o asemenea lumină întunecată era cel mai ciudat lucru, mai ales pentru că nu oricine putea să o zărească … Totuşi, cei care îşi dădeau seama de prezenţa ei, profitau cît puteau de băiat. Îl umileau, tratîndu-l în cele mai injositoare feluri. Ne putem da seama că din cauza acestei lumini negre cu care era înfăşurat fără voia lui, băiatul se simţea copleşit de tristeţe. Era foarte amărît, tăcut şi nu putea deloc să-şi dea seama de deşteptăciunea sau de priceperea lui.

Bietul băiat încercase în fel şi chip să se lepede de lumina aceea neagră. Odată a luat-o la fugă cît îl ţineau picioarele, dar cînd s-a oprit, lumina neagră era tot acolo, lipită de el. Altădată s-a căţărat într-un copac înalt şi a rămas acolo mai multe ceasuri, dar cînd a coborît, lumina ciudat de neagră era tot in jurul său. S-a apucat să ţipe cît îl ţinea gura ca să o alunge, dar degeaba. A încercat să o spele, chiar să o înghită, dar nu ajuta la nimic. Nu o putea da la o parte absolut deloc. Cîteodată se simţiea atît de neputincios, încît îngenunchea în faţa altora, implorîndu-i să-i dea·şi lui un pic de putere. Nurnai că nici cu ingenunchiatul n-a rezolvat nimic, ba mai mult, cei în faţa cărora făcea acest lucru îl tratau cu şi mai mult dispreţ, aşa că nu-l ajutau deloc să scape de lumina aceea mizerabil de neagră.

Deja începuse iarna şi se apropia Crăciunul. Băiatul era din ce în ce mai disperat. Într-o zi, nerăbdător să mai aştepte pînă la Crăciun, s-a pornit la drum să-I caute pe Moş Crăciun mai curînd şi să-I roage să-i îndepărteze povara de care nu putea scăpa. L-a găsit şi i-a explicat lui Moş Crăciun că el nu-şi dorea jucării, nu-şi dorea nici un cadou, ci nurnai să scape de lumina aceea neagră, fără de care viaţa lui ar fi putut deveni atît de fericită. Moş Crăciun i-a promis că va încerca să vadă ce va putea face pentru el. Băiatul a plecat, îndoindu-se puţin în sinea lui că Moş Crădun îl va ajuta, pentru că, de altfel el nici nu prea credea în Moş Crăciun.

În timp ce toată lumea se pregătea bucurîndu-se de apropierea Sărbătorii Crăciunului, băiatul nostru se simţea tot mai impovărat de ciudata lui lumină neagră.

În seara de ajun, băiatul era convins că Moş Crăciun uitase cu totul de rugămintea lui, aşa că s-a culcat fără a mai avea vreo speranţă să-i fie îndeplinită. Însă în acea noapte de sărbătoare băiatul a avut un vis. Şi în vis se făcea că auzea un glas dulce şi blînd, care îl chema pe nume, Şi-a dat seama imediat că era vocea unui înger, învăluit într-o minunată lumină aurie. Îngerul l-a înştiinţat că a fost trimis anume ca să-i îndeplinească dorinţa şi să-I scape de lumina neagră care îl împovărase atît de mult timp.

Zicînd acestea, ingerul cel minunat şi-a înălţat braţele, care asemenea unor magneţi foarte puternici au smuls cu totul lumina ciudată şi neagră în care fusese înfăşurat băiatul. Apoi îngerul i-a spus că lumina neagră nu se va mai apropia niciodată de el şi nu-l va mai împovăra. În plus, îngerul a desprins o parte din minunata lui lumină aurie şi a legat-o strîns de scînteia luminoasă care zăcea neştiută şi ascunsă adînc în sufletul băiatului. Îndată ce a facut acest lucru, propria

lumină aurie pe care o avea băiatul înăuntrul său a început repede să crească. A crescut, a tot crescut pînă ce l-a înconjurat şi I-a învăluit complet. Era o lumină strălucitoare, exact ca cea a îngerului. După ce a indeplinit acest lucru, îngerul l-a binecuvîntat cu mult drag pe băiat, şi-a luat rămas bun, iar apoi a dispărut.

Băiatul era atît de încîntat, că nici n-a putut dormi restul nopţii. Se simţea cu totul şi cu totul altfel. Cînd s-a făcut în sfîrşit dimineaţă, a ieşit tiptil din camera lui şi a observat că lîngă bradul împodobit, Moş Crăciun îi lăsase o mulţime de alte daruri. A găsit un minunat glob de cristal şi o casetă plină de chei. Mai era acolo şi o oglindă, pe care stătea scris: “Uită-le la mine şi vei vedea adevăratul tău chip”. Băiatul a privit şi n-a mai văzut nici o urmă din lumina neagră.

În zilele care au urmat acelui Crăciun, băiatul şi-a dat seama că cei din jur îl tratau cu totul diferit. Pentru că el însuşi ajunsese să se cunoască, să-şi dea seama că este inteligent, că poate fi sigur pe el. Ca prin minune şi cei din jurul său îl apreciau la fel de bine. Pe zi ce trecea, băiatul înţelegea tot mai mult ce important este să te accepţi şi să fii mulţumit de tine însuţi. Acest sentiment dă adevăratul înţeles senzaţiei de încredere în sine şi de putere pe care trebuie să le avem. El s-a convins din ce în ce mai mult că avea această putere şi că toată umilinţa sau vorbele urîte pe care trebuise să le îndure ţineau de trecut şi nici nu mai merita să se gîndească la ele.

Anii s-au scurs unul după altul. Multe sărbători de Crăciun i-au adus bucurii. Băiatul a devenit un adevărat bărbat. Lumina aceea strălucitoare şi aurie care îl învăluia crescuse tot mai mult odată cu el. De fiecare dată cînd îşi împodobea bradul de Crăciun, avea grijă să pună acolo şi un mic îngeraş care să-i amintească pentru totdeauna că visele pot deveni realitate şi că oamenii se pot schimba.

NOTĂ: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, eroina principală. va fi bineînţeles tot o fetiţă.

 Sursa: “Basme terapeutice pentru copii si parinti” – autor: Sempronia Filipoi