Dumnezeu

Într-o ţară îndepărtată a fost odată un împărat care cu cît îmbătrînea, cu atît simţea mai mare mîhnire în suflet.

“În viaţa mea, zicea dînsul, am gustat şi am văzut tot ce este îngăduit omului să guste şi să vază. Ceva însă în toată viaţa mea n-am văzut: pe Dumnezeu. Trebuie să-l văd!”

Şi dădu poruncă mare boierilor, sfetnicilor şi preoţilor săi:

– Dacă nu-mi veţi arăta pe Dumnezeu, am să vă pun pe toţi la închisoare şi am să vă pedepsesc straşnic!

Şi le dădu un soroc de trei zile.

În curtea împărătească se stinse veselia. Curtenii umblau de ici-colo, cu capetele plecate, aşteptîndu-şi groaznicul sfîrşit.

În ziua sorocului hotărît, toţi boierii, sfetnicii şi preoţii fură chemaţi înaintea împăratului. Şi boierii, sfetnicii şi preoţii păstrau tăcere mare, iar împăratul tocmai se pregătea să rostească osînda înfricoşătoare.

În clipa aceea însă un copil de păstor păşi în faţa împăratului şi-i zise:

– Dă-mi voie, măria-ta,  să-ţi   împlinesc eu dorinţa!

– Bine, răspunse împăratul. Dar bagă de seamă că ţi-e capul în joc!

Şi copilul de păstor luă de mînă pe împărat şi-l duse într-o piaţă şi-i arătă soarele strălucitor şi-i grăi:

– Priveşte în sus!

Împăratul vru să ridice capul ca să arunce o privire spre soare, dar razele orbitoare îi pricinuiră durere în ochi şi-l siliră să plece capul şi să închidă ochii.

– Vezi, stăpîne? Şi doar soarele e numai o mică rază a mărirei lui Dumnezeu, un colţişor neînsemnat al împărăţiei lui Dumnezeu! Cum ceri tu atunci vezi pe însuşi Dumnezeu cu ochii tăi slăbiţi şi înlăcri­maţi? Mai bine caută să vezi pe Dumnezeu cu ochii sufletului tău!

Aceasta plăcu împăratului, care grăi astfel către copilul de păstor:

– Văd că ai o minte luminată şi un suflet înălţat. Mai răspunde deci la următoarea întrebare: Ce a fost înainte să fie Dumnezeu?

Păstorul stătu pe gînduri o clipă şi apoi vorbi:

– Stăpîne, nu te supăra, dar te rog să numeri!

Împăratul începu să numere:
– Una, două, trei…

– Nu, nu, întrerupse păstorul, nu numeri bine. Începe înainte de unu!

– Cum asta? Nu ştii că înainte de unu nu este nimic?

– Înţeleaptă vorbă ai rostit stăpîne; nici înaintea lui Dumnezeu n-a fost nimic!

Aceasta plăcu şi mai mult împăratului, care grăi astfel:

– Am să-ţi fac un dar împărătesc dacă ai să-mi mai răspunzi la o întrebare: Ce face Dumnezeu?

Iar păstorul răspunse:

– Bine, am să răspund şi la întrebarea aceasta, dar împlineşte-mi întîi o rugăciune. Schimbă cu mine
hainele tale!

Şi împăratul îşi scoase hainele împărăteşti şi le dădu păstorului. Şi păstorul se urcă pe tron, luă sceptrul în mînă, şi, arătînd spre împăratul îmbrăcat ca păstor, care stătea la picioarele tronului, glăsui astfel:

– Iată ce face Dumnezeu: pe unii îi ridică pe tron, iar pe alţii îi alungă.

Şi se îmbrăcă iarăşi cu hainele lui de păstor.

Împăratul rămase multă vreme pe gînduri, apoi zise înseninat:

– Da, acuma văd pe Dumnezeu!