Plictiseală… Mare plictiseală!

Sammy, veveriţa îndemânatică, se plictisea… Se plictisea de moarte!

„Mamă,” răbufni acesta, „sunt plicitisit. Nu am nimic de făcut.”

Surprinsă, ea întrebă mirându-se: „Dar jucărelele tale ce aşteaptă să fie reparate? Ai acolo maşinuţe stricate, aparate radio defecte, telefoane mobile ce nu funcţionează. Îţi place atât de mult să le cârpeşti…”.

„Azi nu am chef de ele,” reacţionă Sammy. „Poate îmi oferă Sophie ceva distractiv de făcut,” conchise acesta.

Zis şi făcut. Se duse în goană la uşa surorii şi bătu finuţ: cioc, cioc, cioc. Dar nu primi niciun răspuns.

Mama lui îl lămuri: „Sophie este la bibliotecă. S-a dus să returneze toate cărţile împrumutate săptămâna trecută. Şi, mai mult ca sigur, va aduce alte volume în locul acestora.”

„Hm, cel puţin ea nu se plictiseşte…,” zise Sammy.

„Nici tu nu ar trebui să fii plictisit,” îl încurajă mama. „Du-te să vezi dacă Pokey nu are chef de joacă,” sugeră aceasta.

Drept urmare, Sammy o luă la fugă spre casa ariciului trubadur. Ca de obicei, Pokey zăcea întins în hamacul său.

„Salut, Pokey. Ce mai faci?”, se interesă Sammy.

„Păi, nu se vede?”, întrebă trubadurul. „Lenevesc în hamacul meu.”

„Eu mă plictisesc,” înterveni Îndemânaticul. „Nu ai vreo idee ce să fac ca să mă distrez şi eu?”

„Cum să nu,” spuse ariciul. „Întinde-te lângă mine în hamac.”

„Vai, vai,” oftă Sammy. „Asta sună şi mai plictisitor.”

„Nu mi se pare deloc,” zise foarte convingător Pokey. „Dar, dacă asta crezi, de ce nu treci pe la Lily să vezi ea ce mai face?”

Foarte sprinţar, Sammy o zbughi spre Lily, pe care o găsi în cămăruţa ei, lucrând la o pictură.

„Bună, Lily,” salută Sammy. „Sunt tare plictisit. Îmi poţi sugera ceva simpatic de făcut?”

„Bineînţeles!” sări aceasta. „Poţi să-mi dai o mână de ajutor la desenarea Ilenei Cosânzeana, apoi poţi să mă ajuţi să decupăm modele din hârtie creponată sau, dacă vrei, poţi să-mi pictezi coada.”

„Offf,” izbucni Îndemânaticul. „Nu am chef de pictură. Nu ai altă idee mai distractivă?”

„Nu,” spuse ferm convinsă Lily. „Eu ador să-mi petrec timpul pictând. Dar, de ce nu-l cauţi pe Goob? Vezi el ce face?”

Fără să mai stea pe gânduri, Sammy o luă spre bârlogul ursuleţului, unde îl găsi cu obişnuita lupă în lăbuţe, studiind cu atenţie ceva în iarbă.

„Salut, Goob,” spuse Îndemânaticul. „Ce mai faci?”

„Furnici,” veni răspunsul prompt al ursuleţui. „Sunt fascinat să observ activitatea furnicuţelor.”

Goob îl trase pe Sammy lângă el, îi vârâ lupa între gheruţe şi încercă să-i arate minunatele insecte hărnicuţe. „Vezi, sunt cu sutele. Aşa-i ce mişto sunt?”

„Brrr,” se strâmbă veveriţa după ce aruncă o privire. „Nu-mi plac furnicile. Sunt doar nişte târâtoare. Oferă-mi altceva distractiv de făcut.”

„Nu am ce,” zise ursuleţul. „Acum sunt concentrat pe furnicuţe. Caută-l pe Săltăreţ. Poate el te va ajuta!”

Plin de speranţe, Îndemânaticul o ţâşni spre vizuina iepuraşului, unde îl găsi aruncând mingea în coşul de baschet.

Luându-l pe nepregătite, Săltăreţul lansă mingea către Sammy, intrebându-l: „Nu vrei să facem o partidă?”

„Nuuu,” veni la fel de prompt şi răspunsul veveriţei. „Nu am acum chef să joc baschet. Sugerează-mi altceva distractiv de făcut.”

„Fii atent,” reacţionă iepuraşul. „Uite, eu sunt Săltăreţul! Şi, dintr-o săritură, aruncă mingea direct în coş. „Ce lovitură mişto, nu?!”

Sammy rămase fără replică.

Se pare că nimeni nu îi putea oferi ceva distractiv de făcut. Dar, îi veni în minte fiţoasa Allie. Poate ea va dori să se joace cu el.

Ţâşni precum o săgeată către casa ei, unde o găsi pe bunica acesteia vopsind uşa de la intrare.

„Săru’mâna, bunicuţo,” salută veveriţa. „Unde este Allie?”

„Zace, sărăcuţa, în pat. Este bolnăvioară,” îl informă aceasta.

„La naiba,” se oftică Îndemânaticul. „Sunt tare plictisit. Nu vrei să ne jucăm ceva?”

Schiţând un zâmbet, bunica fiţoasei regretă: „Nu pot, Sammy dragă. Acum sunt ocupată.”

„Nimeni nu vrea să mă ajute să scap de plictiseala asta,” se lamentă veveriţa.

„Păi,” interveni înţeleapta şoricioaică, „eu cred că tu eşti de vină pentru plictiseala ta. Nimeni altcineva! De tine depinde să-ţi găseşti ceva distractiv de făcut.”

„Cum adică?” se miră Sammy.

„Vreau să zic că tu eşti răspunzător pentru starea ta. Nu ai nevoie de nimeni altcineva pentru a găsi plăcerea într-o activitate sau alta. Trebuie doar să arunci o privire şi să gândeşti o clipă. Sigur vei descoperi tu însuţi ceva distractiv de făcut.”

Sammy se conformă şi începu să privească de jur împrejur. Văzu norii pe cer. Observă stejarii din pădure. Zări trei tomberoane de gunoi în faţa casei şi…, brusc remarcă aruncat în vârful unuia dintre ele un vechi aparat de radio defect.

Exact în acel moment mintea Îndemânaticului fu străfulgerată de o idee şi o întrebă pe bunicuţa lui Allie: „Mai aveţi nevoie de vechiul aparat de radio?”

„Nu,” răspunse bătrânica. „Este stricat. Altfel nu îl aruncam în coşul cu gunoi.”

„Îmi daţi voie să îl iau?” întrebă fericit Sammy. „Sunt înnebunit după aparatele radio!”

„Bineînţeles,” confirmă bunicuţa fiţoasei.

Fără să mai aştepte vreo invitaţie, veveriţa ridică tranzistorul şi-l duse acasă, în camera sa atelier. Acolo, începu să trebăluiască, să lipească firele întortocheate, să-l facă să funcţioneze.

Trecură câteva ore, dar până la ora prânzului termină de reparat aparatul. Apoi, il decoră cu fundiţe, lipise căteva steluţe colorate pe el şi porni să-i returneze bunicuţei lui Allie radioul în stare de funcţionare.

„Uau, ce avem noi aici?” se întrebă plăcut surprinsă bătrânica.

„Un cadou de însănătoşire grabnică pentru Allie!” afirmă mândru Sammy. „Am reparat aparatul, astfel încât îl va putea asculta până se vindecă şi se face bine.”

Foarte împăcat de strădania sa, Îndemânaticul spuse: „Acum nu mă voi mai plictisi. În sfărşit am descoperit unde să găsesc propria mea distracţie.”

„Bravo! Felicitări!” îl lăudă înţeleapta bunicuţă. „Hai să-i ducem lui Allie surpriza ta.”

În momentul în care zări cadoul, fiţoasa şoricică zâmbi cât o felie mare de caşcaval.

„Uau, ce super! Ce de fundiţe colorate! Ce de steluţe strălucitoare!” spuse admirativ Allie.