Templul celor o mie de oglinzi

Era odată, în India, templul celor o mie de oglinzi, ce se înălţa pe vârful unui munte semeţ şi care emana o strălucire orbitoare.

Într-o bună zi trecu pe acolo un câine ce fu provocat de această magie. A urcat molcom treptele şi a pătruns plin de timiditate înlăuntrul templului.

Păşind în sala celor o mie de oglinzi, văzu alţi o mie de câini uitându-se la el. Brusc se înfricoşă, se făcu mic cât un ghemotoc, îşi strânse coada între picioare, începu să tremure şi să-i clănţăne dinţii. Ridicând privirea, fu cutremurat de imaginea altor o mie de câini înfricoşaţi, făcuţi ghemotoc, cu cozile între picioare, tremurând şi cu dinţii clănţănind. Panicat, căţelul o zbughi afară, trăind toată viaţa cu ideea că lumea aceasta este formată doar din câini înfricoşaţi, fără curaj şi fără personalitate.

Într-o altă zi trecu pe acolo un alt câine, provocat şi el de mirajul templului. A urcat sprinţar treptele şi a intrat cu pieptul înainte.

Păşind în sala celor o mie de oglinzi zări şi el alţi o mie de semeni uitându-se la el. Fericit, a început să-şi mişte coada plin de frenezie, sărind vesel şi invitând pe ceilalţi câini să se alăture bunei sale dispoziţii. Părăsind templul, acest căţel a fost ferm convins că toată lumea este formată doar din fiinţe fericite, prietenoase şi pline de voioşie, bucurându-se unii de prezenţa altora.