Povestea ta
A fost odată un curs mare de apă, iar în energia apei trăiau nişte peşti minunaţi. Apa curgea mereu la vale. Peştii îşi trăiau întreaga viaţă cu un singur scop — şi anume, să rămână în acelaşi punct, în albia râului. Ştiau cum stau lucrurile acolo şi le convenea. Au învăţat să înoate în aşa fel încât n-a mai trebuit niciodată să meargă nicăieri. Existau poveşti despre ce se află în josul apei, iar când au fost tineri li s-a spus că dacă rătăceau prea departe, puteau fi traşi în prăpastie de cascada cea mare şi era posibil să înceteze să mai existe. Printre toţi peştii domnea o mare spaimă legată de ceea ce se află în josul apei.
Intr-o zi, un peşte foarte special îi spuse unui prieten: „Am obosit să tot înot în acelaşi loc, corpul meu nu mă mai ajută aşa cum ar avea nevoie ca să pot rămâne aici. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă, pur şi simplu, mi-aş da drumul?” Auzind acestea, prietenul său îi spuse: „Să nu te audă nimeni vorbind aşa!” Dar primul peste tot se mai întreba cum ar fi dacă şi-ar da, pur şi simplu, drumul. Intr-o zi era atât de obosit să lupte să rămână în acelaşi loc, încât pur şi simplu şi-a dat drumul. Spre surprinderea lui, descoperi că apa îl ghida în jos, fără să fie nevoie să depună prea mult efort, ducându-1 către locurile cele mai confortabile de pe râu. Râul avea o neaşteptată capacitate naturală de a-1 ghida. Brusc, viaţa a căpătat noi înţelesuri, pe când peştele se elibera de frică şi se lăsa ca râul să îl poarte. In josul apei, văzu peisaje minunate şi avu experienţe măreţe. Intâlni noi specii de peşte şi creaturi despre care nu ştiuse niciodată că există.
loading...
Sacul de cărbune
Într-o zi, Jaimito, intră în casă lovind şi ţipând foarte enervat. Tatăl îl cheamă la el, dar acesta, în timp ce se îndrepta spre tatăl sau, striga cu un glas iritat:
– Tata! Sunt foarte furios! Pedrito nu trebuia să-mi facă una ca asta. Îi doresc să i se întâmple tot ceea ce este mai rău. Vreau să-l distrug!
Tatăl său, un om simplu dar plin de înţelepciune, îl asculta calm în timp ce el continua să povestească:
– Poţi să-ţi închipui că prostul de Pedrito m-a umilt în faţa prietenilor mei? Nu pot accepta aşa ceva! M-aş bucura dacă el s-ar îmbolnăvi ca să nu mai poată veni la şcoală.
Tatăl, continuând să-şi asculte fiul, se îndreptă spre garajul casei de unde ia un sac de cărbune pe care îl duce în fundul grădinii şi îi spune fiului:
loading...
O poveste de Craciun – dupa o intamplare reala
loading...
A te mulţumi cu ceea ce eşti
A fost odată un bărbat foarte scund – atât de scund, de fapt, încât de multe ori fusese actor, jucându-l pe unul dintre piticii din „Albă – ca – Zăpada şi cei şapte pitici”. Problema nu era că era scund, ci că asta îl făcea nefericit. Câteodată, unora dintre oameni nu le place să fie diferiţi de ceilalţi.
A început să se gândească ce ar fi putut face pentru a deveni mai înalt. Poate că trebuia să facă lucrurile pe care le făcea cineva înalt, aşa că a mers la zoo şi a întrebat-o pe doamna Struţ, cea mai înaltă pasăre din lume:
– Ce faci ca să fii înaltă?
– Păi, a spus doamna Struţ, nu m-am gândit niciodată cu adevărat la asta, dar cred că e din cauza faptului că îmi întind gâtul foarte mult până la pământ pentru a mânca grăunţe sau pentru a-mi scufunda capul în nisip.
loading...
A privi diferit
Într-o zi, un cowboy călărea pe calul său, când a întâlnit trei fraţi care se certau.
– De ce vă certaţi ? a întrebat.
– Tatăl nostru a fost fermier, a răspuns cel mai în vârstă dintre fraţi. Când a murit, ne-a lăsat caii nouă, celor trei fraţi. Testamentul a fost clar. Eu trebuie să primesc jumătate din herghelie. Al doilea frate ia o treime, iar fratele cel mai mic se alege cu a noua parte din cai. Problema e că tata ne-a lăsat şaptesprezece cai.
Dacă ştii un pic de matematică, ai putea să-ţi dai seama că problema fraţilor era imposibil de rezolvat. şaptesprezece nu poate fi împărţit nici în jumătate, nici într-o treime sau în nouă părţi.
loading...
O lumină mai ciudată
Trăia odată mai demult, un băieţandru mai puţin obişnuit.
Spre deosebire de alţii de vîrsta lui, el nu ştia cît de sigur poate fi pe sine şi nu se cunoştea deloc pe sine însuşi. Acest lucru se întîmpla din cauză că era învăluit tot timpul într-o ciudată lumină neagră, din cap pînă în picioare. Indiferent unde mergea, sau unde se afla, lumina cea întunecată îl însoţea peste tot, fără să-i ceară părerea. Desigur o asemenea lumină întunecată era cel mai ciudat lucru, mai ales pentru că nu oricine putea să o zărească … Totuşi, cei care îşi dădeau seama de prezenţa ei, profitau cît puteau de băiat. Îl umileau, tratîndu-l în cele mai injositoare feluri. Ne putem da seama că din cauza acestei lumini negre cu care era înfăşurat fără voia lui, băiatul se simţea copleşit de tristeţe. Era foarte amărît, tăcut şi nu putea deloc să-şi dea seama de deşteptăciunea sau de priceperea lui.
loading...
