Povestea ta
A fost odată un curs mare de apă, iar în energia apei trăiau nişte peşti minunaţi. Apa curgea mereu la vale. Peştii îşi trăiau întreaga viaţă cu un singur scop — şi anume, să rămână în acelaşi punct, în albia râului. Ştiau cum stau lucrurile acolo şi le convenea. Au învăţat să înoate în aşa fel încât n-a mai trebuit niciodată să meargă nicăieri. Existau poveşti despre ce se află în josul apei, iar când au fost tineri li s-a spus că dacă rătăceau prea departe, puteau fi traşi în prăpastie de cascada cea mare şi era posibil să înceteze să mai existe. Printre toţi peştii domnea o mare spaimă legată de ceea ce se află în josul apei.
Intr-o zi, un peşte foarte special îi spuse unui prieten: „Am obosit să tot înot în acelaşi loc, corpul meu nu mă mai ajută aşa cum ar avea nevoie ca să pot rămâne aici. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă, pur şi simplu, mi-aş da drumul?” Auzind acestea, prietenul său îi spuse: „Să nu te audă nimeni vorbind aşa!” Dar primul peste tot se mai întreba cum ar fi dacă şi-ar da, pur şi simplu, drumul. Intr-o zi era atât de obosit să lupte să rămână în acelaşi loc, încât pur şi simplu şi-a dat drumul. Spre surprinderea lui, descoperi că apa îl ghida în jos, fără să fie nevoie să depună prea mult efort, ducându-1 către locurile cele mai confortabile de pe râu. Râul avea o neaşteptată capacitate naturală de a-1 ghida. Brusc, viaţa a căpătat noi înţelesuri, pe când peştele se elibera de frică şi se lăsa ca râul să îl poarte. In josul apei, văzu peisaje minunate şi avu experienţe măreţe. Intâlni noi specii de peşte şi creaturi despre care nu ştiuse niciodată că există.
Intr-o zi, ajunse la marginea cascadei şi se opri. Simţi cum îl cuprindea vechea frică, pe când stătea nemişcat în apele liniştite de lângă mal. Ştia că dacă îşi continua călătoria, trebuia să treacă de cascadă — iar atunci viaţa lui ar înceta să mai existe. Spre surprinderea sa, pe când stătea acolo şi se gândea, apăru un peşte care înota în sus, pe cascadă, împotriva curentului şi care îl salută cu un zâmbet. In acel moment, ştiu că putea alege, aşa că înotă direct în cel mai puternic curent al râului şi fu tras rapid de cascadă.
Se minună să vadă cât de uşoară era călătoria.
Mergând mai departe în josul curentului, se trezi gândindu-se la familia sa de origine. Ii era dor de ai săi. Ooo, dacă ar şti şi ei adevărul, se gândea peştele. In sfârşit, a hotărât să înoate înapoi, în susul curentului şi să le spună fraţilor şi surorilor că nu era nicio problemă să-şi dea drumul. După un an de efort, timp în care a înotat împotriva curentului, a ajuns, în sfârşit, acasă.
Privi în jur şi spuse: „Mă bucur atât de mult să vă văd! Haideţi să vă spun ce se află în josul râului! Nu e nimic de care să vă temeţi. Totul e minunat acolo. Sunt multe specii splendide, cu care putem interacţiona. Există o grămadă de oportunităţi.
Veniţi, înotaţi cu mine şi vă voi arăta”.
Spre surprinderea lui, fratele şi sora spuseră: „Nu. Acum eşti un proscris. Ai fost murdărit, iar noi nu vrem să te avem prin preajmă”. Deşi adevăr fusese dăruit cu iubire şi cu cele mai bune intenţii, ei nu erau pregătiţi pentru a-1 afla. In sfârşit, peştele înţelese că era proscris şi că nu mai putea rămâne acolo. Işi luă rămas bun şi plin de tristeţe că pierduse atâta vreme şi cheltuise atâta efort, cu inima frântă că fratele şi sora lui nu-i înţeleseseră mesajul, înotă din nou în josul curentului. Da, dar acesta nu este sfârşitul poveştii, deoarece deşi peştele a plecat, seminţele pe care le-a plantat în fratele şi în sora lui au trăit acolo ani de-a rândul.
Şi, de fiecare dată când cineva le spunea câte o poveste despre lucrurile oribile care se aflau în josul râului, ei spuneau: „Mă întreb dacă este chiar aşa?”
Intr-o zi, peste mulţi, mulţi ani, sora şi fratele au decis că şi ei vor să-şi dea drumul în josul râului. Spre surprinderea lor, plutiră fără efort pe cursul apei şi începură o viaţă nouă şi plină de bucurii. Deşi nu şi-au revăzut niciodată fratele, călătoria lor a fost posibilă numai datorită seminţelor pe care acesta le plantase.
(Sursa: „Bun-venit Acasa” , autor Steve Rother)
Daca timpul va permite, poate imi scrieti cateva randuri despre mesajul acestei povesti, asa cum il vedeti voi.
loading...
7 comentarii la “Povestea ta”
Comenteaza
Povestea ca ar exista un pericol , transmisa din generatie in generatie si transformata in dogma. Trebuia sa fie ars pe rug acest rebel. Efortul depus si inima franta vine din dorinta interioara de a se transforma in salvator… degeaba daca ceilalti nu sunt pregatiti. In cele din urma, daca adevarul suna bine, poate conduce, in timp, la transformarea fricilor. Motiv pentru care si ceilalti aleg schimbarea.
Pentru a nu ma lansa in (si asa) inutile dizertatii privind conservatorismul, mentalitatea anacronica legata de “ce-o sa zica cei din jur”, prejudecatile si ipocrizia ce, din pacate, mai continua sa fie majoritare in societatea actuala romaneasca, stereotipia si lasitatea ce guverneaza existenta multora dintre semenii nostri, voi apela la o mult mai profunda inteligentza.
Inca o poveste foarte frumoasa Mari. Este o poveste care se pliaza foarte frumos pe diferite experiente ale vietii, cu un fir similar.
Au fost momente in care toate elementele din jur pareau potrivnice insa pentru ca nu m-am dat batut, pe final lucrurile au iesit bine. Asta mi s-a intamplat de multe uri sub multe forme.
Sunt multe fetze ale aceleiasi povesti:
Eu cred profund ca Universul se joaca cu noi si-i sprijina pe cei curajosi care-si asuma riscuri pentru un scop pozitiv.
Cand scopurile sunt nobile lucrurile se aliniaza pentru a facilita materializarea lor.
E ciudat cum suntem atat de ancorati in lumea guvernata de simturi si de lucruri masurabile incat ne privam de poveste.
Povestea presupune un risc, expus de gandirea colectiva si amplificat de catre ea.
Rasplata, sunt convins ca vine pentru cei care indraznesc sa se aventureze in necunoscut, pentru un scop nobil.
Poate am citit prea multe basme cand eram mic insa, inca cred in ele si nu cred ca o sa-mi schimb curand opinia.
Orice efort, cat de mare, merita facut daca prin asta poti schimba ceva… Chiar daca roadele nu le poti culege pe loc, poti fi sigur ca prin ce ai facut ai contribuit la “mai binele” alor tai… Sa fii deschis la nou si sa nu te lasi influentat de parerea altora. Sa nu te limitezi la ce pare sigur si sa incerci mereu sa descoperi si sa TE descoperi.
Nu stiu daca am interpretat bine… Sper sa imi dai si tu un feedback acum…
Te imbratisez, Mari, si sa stii ca primesc cu enorma bucurie mesajele tale !
Sper sa te sun in vacanta sa stam mai mult de vorba.
Buna dimineata!
Foarte interesanta povestea de azi. Pe mine m-a dus gandul la Rai, la gradina Edenului, unde cei 2 aveau tot ce doreau, insa exista ceva interzis, care in egala masura le putea oferi cunoasterea ( asta oferea consumarea fructului din pomul, se deschideau ochii astfel se cunostea binele si raul). Cunoasterea este cea care iti poate da orizonturi noi, dar care iti poate oferi in egala masura si pericole. De fapt totul tine de alegerea personala si de responsabilizare. Fie alegi sa ramai in anumite conditii in care… majoritatea se simt bine si nu duc lipsuri majore, fie doresti mai mult si atunci risti… sau nu… poti fi suprins sa descoperi ca dorinta ta si curiozitatea iti pot oferi alte perspective. Indiferent de varianta aleasa, tu iti sumi toate repercursiunile.
Pestisorului respectiv i-a dat avant faptul ca era nemultumit si nu mai avea puteri sa efectueze aceleasi miscari de rutina pe care il uniformiza cu marea masa. A riscat, desi cunoastea din povesti, pericolele care ar fi putut aparea, se astepta chiar sa moara… Ei bine, totul poate fi transpus si in viata noastra. Totul depinde de alegerea noastra si de impactul pe care-l au credintele asupra noastra!
Ma intreb daca suma limitarilor noastre nu este totusi cumva constanta. Cu alte cuvinte, daca avem curajul sa zdrobim niste bariere intr-un domeniu oare nu tindem sa ne pierdem in fata altor probleme? Stiu, ne place sa credem ca euforia care vine odata cu depasirea anumitor frici ne da imbold sa privim alte frici ca pe obstacole mai mici si mai usor de depasit. Odata ce am trecut de un obstacol, gata, putem cuceri toata lumea acum. 🙂 Dar oare e chiar asa? Daca exista anumite mecanisme in mintea noastra care odata ce ne deschid o usa intr-o directie ne inchid alta usa a altei camere?
Sunt intrutotul de acord insa, ca depasirea limitarilor, fie ele autoimpuse sau nu, este calea sigura spre experiente de vis si daca fericirea este telul suprem atunci ce mai conteaza daca suntem sau nu per total mai liberi sau eliberarea e doar o amagire?
Povestea lui Steve Rother mi-a adus aminte de alegoria pesterii lui Plato din cartea de filozofie a clasei a 12-a. 🙂
Draga de ea, Wikipedia, ne ajuta si de data asta:
http://en.wikipedia.org/wiki/Allegory_of_the_Cave
Va multumesc mult de gandurile voastre!!
Povestea am primit-o in scanare pe email de la Irina si avea la inceput intrebarea: “Daca imi urmez inima si calea, oare corpul meu ma va sprijini?”
Poate si asta e unul dintre aspectele la care vrea povestea sa ne faca atenti..adesea ne temem ca nu am rezista la eforul fizic presupus de o mare schimbare..Poate mesajul e ca, tocmai, de cate ori facem ceea ce simtim si dorim cu sufletul, ne va sustine nu doar corpul, ci intreg Universul!