Primul lucru în fiecare dimineaţă
Dacă ai avea o bancă, care ţi-ar credita contul în fiecare dimineaţă cu 86.400 dolari, fără posibilitatea de a-i transfera pentru ziua următoare – ce ai face? Ei bine, ai un astfel de cont…timpul.
loading...
Banii
“Banul e ochiul dracului” – ştiţi proverbul, toată lumea îl ştie, dar nimeni nu se fereşte de bani ca de diavol. Vrem bani, totdeauna mai mulţi. Şi e normal să vrem, pentru că doar cu ei poţi cumpăra lucruri. Şi de lucruri avem nevoie ca să trăim. E o problemă, însă, atunci când avem impresia că doar lucrurile care costă bani ne umplu viaţa. Atunci devine valabil proverbul.
Banul e ochiul dracului când dintr-un instrument e transformat în scopul vieţii.
loading...
Rugăciunea potrivită
În timpul unei călătorii, Abdu’l-Baha, fiul lui Baha’u’llah, fondatorul religiei Baha’i, a fost invitat la cină la o familie.
Soţia avea intenţii bune şi vroia să îşi arate măiestria culinară. Când a adus mâncarea, ea s-a scuzat pentru că era arsă. În timp ce gătise, a citit rugăciuni cu speranţa ca mâncarea va avea un deosebit succes.
Abdu’l-Baha îi răspunse cu un surâs prietenos:
– E bine că te rogi. Însa data viitoare când eşti la bucătărie, roagă-te dintr-o carte de bucate.
Povestea este despre diferenţa dintre îndatoririle religioase şi cele zilnice şi indica într-o manieră adecvată îngustimea religioasă şi tulburările psihice ce decurg din confruntarea cu regulile ecleziastice de moralitate.
(Sursa: Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie, Nossrat Peseschkian)
loading...
Frumos şi fragil
Cândva, pe o margine de lume, într-un sat îndepărtat trăia un suflet de artist, talentat şi înţelept. Maestrul adora copiii şi îi plăcea să-i răsfeţe cu încântătoare daruri: lucruşoare mici, născute dintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar… fragile!
Oricât de mult se străduiau bieţii prichindei să fie grijulii cu noile jucării, fermecătoarele daruri se spărgeau zgomotos, transformându-se în cioburi. Micuţii disperaţi plângeau cu amărăciune. Iar peste ceva timp, bătrânul înţelept le oferea alte daruri minunate: ameţitor de frumoase, dar… şi mai fragile!
loading...
Alo, centrala
Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi, am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era “Alo Centrala” şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie. Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienţa mea, cu acest duh închis într-o sticlă, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizită la o vecină iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat în jurul casei sugându-mi degetul inflamat, până am ajuns la scară.
loading...
Dăruieşte şi vei primi
Era odată un om care s-a pierdut în deşert şi care era destinat să moară de sete. Din fericire a dat peste o cabană veche, surpată, fără geamuri şi acoperiş.
Plimbându-se de colo până colo găseşte un loc cu puţină umbră unde se aşează pentru a se feri de căldura şi soarele deşertului. Uitându-se în jurul său vede o pompă de apă uzată. Se târeşte până la locul respectiv şi începe să pompeze fără oprire dar fără niciun rezultat.
Dezamăgit, şi căzut fără vlagă la pământ observă lângă el o sticlă veche. Se uită la ea, şi în timp ce o curăţă de praf găseşte următorul mesaj: „Dragă prietene, întâi trebuie să torni în pompă toată apa din sticlă, apoi înainte de a pleca te rog să ai bunăvoinţa de a umple din nou sticla”.
Bărbatul desface dopul sticlei şi vede că este plină cu apă. Apă! Brusc, îşi dă seama că se află într-o mare dilemă: dacă bea apa poate supravieţui, dar dacă o toarnă în aceea pompă uzată ar putea obţine apă proaspătă şi rece de pe fundul puţului si ar putea bea câtă apă doreşte, sau poate nu, poate pompa nu funcţionează iar astfel apa s-ar irosi.
loading...

