Copiii trebuie învăţaţi să înveţe
Un maharajah tot vorbea despre foloasele educaţiei. Într-o zi se duse la un mare înţelept şi-i ceru sfatul:
– Înţeleptule, am nevoie de lumina ta. Care este importanţa unei bune educaţii?
– Încredinţează-mi fiul tău timp de douăzeci de ani şi o să-ţi arăt.
Maharajahul făcu întocmai. Peste douăzeci de ani, reveni la înţelept, nerăbdător să vadă ce devenise fiul său. Înţeleptul bătu din palme. Imediat îşi făcu apariţia unul dintre discipolii săi, împingând un cărucior, în care se afla o fiinţă umană, un debil mintal incapabil să lege două vorbe.
loading...
Lumea este ca un ecou
“Mama îmi povestea deseori o scenă tensionată dintre ea şi tatăl meu. Într-o dimineaţă, ea şi mătuşa mea se aflau în baie, unde mama prepara o loţiune pe bază de tinctură de iod, pe care avea de gând s-o folosească pentru slăbit.
– Să nu faci asta, e otravă curată, spusese mătuşa mea.
Auzind aceste cuvinte, tata, care era în camera alăturată, a crezut că este vorba despre el şi şi-a închipuit că este ţinta unui complot. Aşa că, peste puţin timp, la micul dejun, a privit mâncarea cu un aer neîncrezător:
loading...
Sanvişul cu brânză
Era ora prânzului şi unul din muncitorii de la fabrică şi-a desfăcut pacheţelul cu mâncare.
– O, nu, a spus el cu jale. Iar sanvişuri cu brânză?
Povestea s-a repetat mai multe zile la rând. In cele din urmă, un coleg l-a întrebat:
– Dacă îţi displac atât de mult sanvişurile cu brânză, de ce nu îi spui neveste-ti să ţi le facă altfel?
loading...
Anotimpurile vieţii
Ca în orice poveste se spune că „A fost odată” un om care avea 4 fii şi îşi dorea ca fiii lui să nu mai judece pripit lucrurile. El încercase să-i înveţe secretele vieţii cu tot felul de poveţe, dar vedea cum lucrurile nu se îndreaptă. Aşadar se hotărî să trimită pe fiecare dintre fii să vadă un pom: pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, pe al treilea vara şi pe al patrulea toamna.
loading...
Omul dezagreabil
A fost odată un rabin considerat de întreaga comunitate un om al lui Dumnezeu. Nu trecea o zi fără ca o mare mulţime de oameni să se adune la uşa sa, aşteptând de la acesta fie un sfat, fie o binecuvântare sau o vindecare. De fiecare dată când rabinul vorbea, oamenii îi sorbeau literalmente cuvintele.
Din păcate, în auditoriu se găsea întotdeauna un om dezagreabil care nu pierdea nicio ocazie să îl contrazică pe maestru. El îi observa slăbiciunile şi nu ezita să îşi bată joc de ele, spre imensa iritare a discipolilor acestuia, care au început să creadă că este diavolul în carne şi oase.
loading...
Călătorii şi parul
Un călăreţ intră cu calul într-un luminiş, întrebându-se unde l-ar putea priponi. Privind în jur, găsi un par, săpă o groapă şi îl înfipse bine în pământ. Se duse în jos până la cel mai apropiat râu ca să se învioreze cu nişte guri de apă, apoi, înainte de a pleca, se gândi: „Voi lăsa parul în pământ. Când va apărea pe acest drum un alt călăreţ, va avea de ce să-şi lege calul.”
Următorul vizitator nu a fost călăreţ, ci un călător care s-a întâmplat să străbată în drumeţia lui aceleaşi meleaguri. Ajungând în luminişul în care parul era înfipt în mijlocul drumului, s-a gândit: „Dacă trece cineva pe aici noaptea, s-ar putea să intre direct în acest par şi să se rănească.” Acţionând din grijă faţă de alţii, a tras parul afară din pământ şi l-a aruncat la marginea drumului.
loading...
