Înţelepciunea lui Socrate
Unii spun că Socrate a fost înţelept şi datorită provocărilor la care a fost supus de soţia sa.
Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:
– Socrate, trebuie să-ţi vorbesc despre unul dintre studenţii tăi.
loading...
Omul care merge ca şi cum ar fi fericit
Un om trist merge într-un fel, acelaşi om fericit merge altfel decât atunci când e trist. Un om fericit pare că zboară când merge, îşi ţine capul sus, privirea îi străluceşte, faţa lui pare destinsă, veselă, plină de viaţă. Omul fericit merge drept, merge frumos , poţi să-ţi dai seama că-i fericit chiar şi privindu-l din spate! Fericirea schimbă ceva în mişcările trupului, dar şi furia, şi tristeţea, şi suferinţa, şi povara fac acelaşi lucru.
Ceea ce se întâmplă în mintea unui om se întâmplă şi-n trup, e un fenomen instantaneu. Dacă punem un om fericit sau unul nefericit să deseneze, el va desena fericirea sau nefericirea, după caz. Orice ar desena, fie un om, un pom, o fereastră, o casă, inconştient el îşi va pune starea interioară în desen. Am observat că mulţi oameni au obiceiul să deseneze atunci când conversezi cu ei; dacă omul ţine în mână un pix şi o hârtie, cu siguranţă va desena ceva, o va face inconştient, dar ceea ce desenează poate conţine informaţii fantastice despre preocupările emoţionale, mentale, despre problemele care-l frământă atunci.
Mintea ni se dezvăluie prin tot ce facem, dar noi credem că ea-i un mare, mare mister. Ea ni se arată prin fiecare postură corporală, prin fiecare reacţie, prin felul în care ne hrănim, prin felul în care mergem, desenăm sau dormim, prin felul în care scriem. Scrisul de mână se modifică fantastic sub presiunea emoţiilor şi a gândurilor din fiecare moment. Dacă veţi privi un album de fotografii (este ceva ce am făcut şi eu recent), veţi observa că în fiecare poză avem feţe puţin diferite, deşi pare că suntem unul şi acelaşi. Fiecare fotografie pare să poarte, însă, amprenta unei stări de moment, a unui gând, a unei situaţii lăuntrice, iar asta ne face să părem atât de diferiţi în unul singur.
Până şi un album foto dezvăluie natura schimbătoare a minţii noastre, dar – graţie acestei determinări, a comunicării dintre minte şi trup, dintre minte şi atitudini sau comportamente – avem la îndemână un instrument de transformare rapidă a minţii, de schimbare conştientă a atitudinilor interioare care ne fac rău. Mintea ne schimbă gesturile, comportamentele, feţele, privirile, desenele, obiceiurile, dar fenomenul se petrece şi invers. Dacă suntem deprimaţi, ar fi suficient mai întâi să ridicăm capul, să privim înainte, să îndreptăm spatele pentru a-i transmite minţii o atitudine diferită. Un gând de încredere şi de speranţă apare chiar şi printr-un simplu gest de modificare corporală. Un mers rigid cere mai multă flexibilitate mentală; să iniţiezi flexibilitatea e îndeajuns să mergi ceva mai relaxat.
Când mintea crede că duce o povară în spate, se poate să mergem cocoşaţi. Spatele drept îi transmite minţii că putem face faţă situaţiei, iar mintea şi emoţiile urmează această postură nouă, ba găseşte chiar şi soluţii de ”azvârlire a cocoaşei”. Neliniştea şi agitaţia mentală se pot împrăştia de îndată ce facem efortul conştient de a scrie caligrafic, frumos. Stările de rău ale oamenilor nu au întotdeauna cauze măreţe, ci mai degrabă obiceiuri, care deprimă mintea, o înfurie sau o neliniştesc. Un fericit nu poate merge ca un ”nefericit”, nici invers, dar – dacă omul se simte nefericit, poate merge ca şi cum ar fi fericit, iar asta-i o schimbare suficientă pentru ca starea minţii lui să se schimbe în bine şi invers, se poate gândi la câteva lucruri plăcute pentru ca mersul să-i devină ceva mai sprinten.
Autor: MARIA TIMUC, in editorialul din National din 17 mai 2012
loading...
M a m a
poveste scrisă de Dan Puric, 20 Aprilie 2012
Într-o zi, aşteptând să vină liftul la parterul unui hotel am văzut, într-un târziu, cum, în pragul uşilor automate care se deschideau, a apărut făptura blândă a unui copilaţ de o mare frumuseţe. În spate, discretă ca o umbră, mama lui.
Dar, vai, la prima mişcare pe care a făcut-o, mi-am dat seama ca puştiul suferea de un handicap. Se mişca greu, cu o încordare a întregului său trupuşor ce făcea ca aerul să se crispeze. Îşi îndrepta ochii rugători spre mama sa şi apoi, simâind sprijinul, îndrăzni să păşească. Dar pasul acela era cât o Golgota, nu pentru sufletul lui, încă neştiutor, cât pentru biata sa mama.
loading...
A trăi aceeaşi viaţă din nou şi din nou, pentru eternitate
In “Aşa grăit-a Zarathustra”, Nietzsche face portretul unui profet bătrân, plin de înţelepciune, care decide să coboare de pe vârful muntelui şi să împărtăşească oamenilor ce a învăţat.
Dintre toate ideile despre care predică, una este cea pe care o consideră „reflecţia cea mai puternică”: ideea eternei reîntoarceri. Zarathustra lansează o provocare: ce ar fi dacă aţi trăi aceeaşi viaţă din nou şi din nou pentru eternitate, cum v-ar schimba acest lucru? Următoarele cuvinte înfricoşătoare sunt prima lui descriere a „eternei reîntoarceri” prin experiment. Le-am citit adesea cu voce tare pacienţilor, încercaţi să le citiţi şi voi cu voce tare.
loading...
Dacă te gândeşti să faci ceva frumos, nu amâna
Mark Twain povesteşte în autobiografia sa că odată s-a dus la biserică, la slujbă. După vreo zece minute s-a hotărât: ”Astăzi o să donez zece dolari. Preotul acesta e minunat, biserica trebuie ajutată”. S-a hotărât să doneze zece dolari la sfârşitul slujbei. După vreo zece minute s-a mai gândit şi a ajuns la concluzia că zece dolari erau prea mult: cinci ar fi fost îndeajuns. După încă zece minute a hotărât: ”Nu merită nici măcar cinci dolari preotul ăsta”.
loading...
Cei 2 fraţi fricoşi (o poveste adevărată)
Nu cu mult timp în urmă trăiau pe o insulă izolată doi fraţi. O să ii numesc John şi Jack. Ei erau de vârste oarecum apropiate, şi trăiau pe acea insulă de când îşi aduceau aminte. Insula era o gazdă confortabilă, le oferea strictul necesar şi aveau o viaţă decentă.
Petecul de pământ pe care îşi trăiau zilele era un pic mai mic decât un cartier dintr-un oraş de provincie. Aveau un mic izvor cu apă curată, iar hrana era compusă mai ales din peşte şi fructe de pădure. Zilele lor semănau foarte mult una cu alta şi în mare parte din timp pescuiau, adunau fructe şi dormeau la umbră.
loading...
