Călătorii şi parul

April 28th, 2012

Calatorii si parulUn călăreţ intră cu calul într-un luminiş, întrebându-se unde l-ar putea priponi. Privind în jur, găsi un par, săpă o groapă şi îl înfipse bine în pământ. Se duse în jos până la cel mai apropiat râu ca să se învioreze cu nişte guri de apă, apoi, înainte de a pleca, se gândi: „Voi lăsa parul în pământ. Când va apărea pe acest drum un alt călăreţ, va avea de ce să-şi lege calul.”

Următorul vizitator nu a fost călăreţ, ci un călător care s-a întâmplat să străbată în drumeţia lui aceleaşi meleaguri. Ajungând în luminişul în care parul era înfipt în mijlocul drumului, s-a gândit: „Dacă trece cineva pe aici noaptea, s-ar putea să intre direct în acest par şi să se rănească.” Acţionând din grijă faţă de alţii, a tras parul afară din pământ şi l-a aruncat la marginea drumului.

După o zi sau două, un pescar umbla în josul râului, căutând un loc bun pentru a pescui, când a văzut parul cum zace într-o margine a luminişului. L-a ridicat şi l-a cărat la malul apei. Acolo l-a folosit ca pe o bancă pentru a-şi ridica trupul peste solul mâlos. Când era gata să părăsească locul, şi el a acţionat din considerente de grijă faţă de alţii. „Voi lăsa parul aici, se gândi. Orice alt pescar vine de-a lungul malului va avea şi el un loc uscat pe care să se aşeze şi de unde să dea la peşte.”

Puţin mai târziu, un barcagiu a trecut vâslind pe râu în jos, căutând un loc de care să-şi lege barca. A zărit parul pe mal, şi-a croit cu grijă drum până la ţărm şi, aidoma călăreţului, a săpat o groapă şi a înfipt parul în ea, ca să îşi poată lega bine ambarcaţiunea. La plecare, s-a gândit, ţinând cont de alţi barcagii: „O să las parul înfipt în mal. In acest fel, orice alt barcagiu vine în josul râului îl va putea folosi şi el pentru a-şi acosta bine barca.”

Următorul trecător era tăietor de lemne. Toată ziua stătuse sub cerul liber tăind copaci verzi, când văzu parul înfipt în mal. Se gândi: „Ce bucată grozavă de lemn uscat. Va arde bine şi îi va ţine de cald bătrânei mele mame în iarna ce va să vină.” Şi-l urcă pe umăr, îl cără până la casa mamei lui şi îl tăie bucăţi cu toporul.

Fiecare trecător tratase parul cu bune intenţii şi cu consideraţie faţă de semenii săi călători. Fiecare procedase aşa într-un mod care era atât raţional, cât şi practic. Fiecare folosise parul bine.

Fiecare călător era diferit. Fiecare a perceput parul în mod diferit şi, din cauza acestor percepţii, fiecare acţionase diferit.

Cine poate să spună care dintre călători a acţionat corect sau dacă chiar există un singur mod corect?

Toleraţi diferenţele, acceptaţi atitudinile şi acţiunile altora. Poate că nu există „un singur mod corect” – ci, pur şi simplu, diferenţe. Atenţia faţă de ceilalţi poate avea multe expresii diferite.

Sursa: „101 poveşti vindecătoare pentru adulţi” – A învăţa să acceptăm, autor: George W. Burns

 

GD Star Rating
loading...

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.