Călătorii şi parul
Un călăreţ intră cu calul într-un luminiş, întrebându-se unde l-ar putea priponi. Privind în jur, găsi un par, săpă o groapă şi îl înfipse bine în pământ. Se duse în jos până la cel mai apropiat râu ca să se învioreze cu nişte guri de apă, apoi, înainte de a pleca, se gândi: „Voi lăsa parul în pământ. Când va apărea pe acest drum un alt călăreţ, va avea de ce să-şi lege calul.”
Următorul vizitator nu a fost călăreţ, ci un călător care s-a întâmplat să străbată în drumeţia lui aceleaşi meleaguri. Ajungând în luminişul în care parul era înfipt în mijlocul drumului, s-a gândit: „Dacă trece cineva pe aici noaptea, s-ar putea să intre direct în acest par şi să se rănească.” Acţionând din grijă faţă de alţii, a tras parul afară din pământ şi l-a aruncat la marginea drumului.
loading...
