Copiii trebuie învăţaţi să înveţe

Un maharajah tot vorbea despre foloasele educaţiei. Într-o zi se duse la un mare înţelept şi-i ceru sfatul:

– Înţeleptule, am nevoie de lumina ta. Care este importanţa unei bune educaţii?

– Încredinţează-mi fiul tău timp de douăzeci de ani şi o să-ţi arăt.

Maharajahul făcu întocmai. Peste douăzeci de ani, reveni la înţelept, nerăbdător să vadă ce devenise fiul său. Înţeleptul bătu din palme. Imediat îşi făcu apariţia unul dintre discipolii săi, împingând un cărucior, în care se afla o fiinţă umană, un debil mintal incapabil să lege două vorbe.

– Crii… crii… repeta el schimonosindu-se.

– Dar… ce este asta? făcu maharajahul îngrozit.

– Iată dovada faptului că o bună educaţie este esenţială, răspunse înţeleptul. Fiul tău a fost închis timp de douăzeci de ani într-o cameră întunecoasă, şi ăsta-i rezultatul.

Maharajahul făcu ochii mari:

– Dar… ce fel de sunete îi tot ies din gură? Crii… crii… ce înseamnă sunetele astea?

– Ah, sunetele astea… sunt zgomotul făcut de uşa camerei lui, când i se aducea de mâncare.

 Copilul reproduce ceea ce aude şi ceea ce vede. În plus, tre¬buie să fie confruntat cu experienţe multiple, ce-i îmbogăţesc cunoştinţele…

Prin definiţie, copilul învaţă. Pronunţă primele sale cuvinte reproducând sunetele auzite în jur. Fiind un aluat deosebit de maleabil, trebuie acordată o mare atenţie învăţăturilor ce i se dau; copilul, chiar din primele sale zile de viaţă, poate asimila totul, inclusiv nevrozele şi fobiile.

Sursa: Cartea „Terapie pentru fericire”, autor: Dr. Etienne Jalenques, pag. 92