Rugăciunea potrivită
În timpul unei călătorii, Abdu’l-Baha, fiul lui Baha’u’llah, fondatorul religiei Baha’i, a fost invitat la cină la o familie.
Soţia avea intenţii bune şi vroia să îşi arate măiestria culinară. Când a adus mâncarea, ea s-a scuzat pentru că era arsă. În timp ce gătise, a citit rugăciuni cu speranţa ca mâncarea va avea un deosebit succes.
Abdu’l-Baha îi răspunse cu un surâs prietenos:
– E bine că te rogi. Însa data viitoare când eşti la bucătărie, roagă-te dintr-o carte de bucate.
Povestea este despre diferenţa dintre îndatoririle religioase şi cele zilnice şi indica într-o manieră adecvată îngustimea religioasă şi tulburările psihice ce decurg din confruntarea cu regulile ecleziastice de moralitate.
(Sursa: Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie, Nossrat Peseschkian)
loading...
Frumos şi fragil
Cândva, pe o margine de lume, într-un sat îndepărtat trăia un suflet de artist, talentat şi înţelept. Maestrul adora copiii şi îi plăcea să-i răsfeţe cu încântătoare daruri: lucruşoare mici, născute dintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar… fragile!
Oricât de mult se străduiau bieţii prichindei să fie grijulii cu noile jucării, fermecătoarele daruri se spărgeau zgomotos, transformându-se în cioburi. Micuţii disperaţi plângeau cu amărăciune. Iar peste ceva timp, bătrânul înţelept le oferea alte daruri minunate: ameţitor de frumoase, dar… şi mai fragile!
loading...
Alo, centrala
Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi, am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era “Alo Centrala” şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie. Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienţa mea, cu acest duh închis într-o sticlă, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizită la o vecină iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat în jurul casei sugându-mi degetul inflamat, până am ajuns la scară.
loading...
Dăruieşte şi vei primi
Era odată un om care s-a pierdut în deşert şi care era destinat să moară de sete. Din fericire a dat peste o cabană veche, surpată, fără geamuri şi acoperiş.
Plimbându-se de colo până colo găseşte un loc cu puţină umbră unde se aşează pentru a se feri de căldura şi soarele deşertului. Uitându-se în jurul său vede o pompă de apă uzată. Se târeşte până la locul respectiv şi începe să pompeze fără oprire dar fără niciun rezultat.
Dezamăgit, şi căzut fără vlagă la pământ observă lângă el o sticlă veche. Se uită la ea, şi în timp ce o curăţă de praf găseşte următorul mesaj: „Dragă prietene, întâi trebuie să torni în pompă toată apa din sticlă, apoi înainte de a pleca te rog să ai bunăvoinţa de a umple din nou sticla”.
Bărbatul desface dopul sticlei şi vede că este plină cu apă. Apă! Brusc, îşi dă seama că se află într-o mare dilemă: dacă bea apa poate supravieţui, dar dacă o toarnă în aceea pompă uzată ar putea obţine apă proaspătă şi rece de pe fundul puţului si ar putea bea câtă apă doreşte, sau poate nu, poate pompa nu funcţionează iar astfel apa s-ar irosi.
loading...
Povestea ta
A fost odată un curs mare de apă, iar în energia apei trăiau nişte peşti minunaţi. Apa curgea mereu la vale. Peştii îşi trăiau întreaga viaţă cu un singur scop — şi anume, să rămână în acelaşi punct, în albia râului. Ştiau cum stau lucrurile acolo şi le convenea. Au învăţat să înoate în aşa fel încât n-a mai trebuit niciodată să meargă nicăieri. Existau poveşti despre ce se află în josul apei, iar când au fost tineri li s-a spus că dacă rătăceau prea departe, puteau fi traşi în prăpastie de cascada cea mare şi era posibil să înceteze să mai existe. Printre toţi peştii domnea o mare spaimă legată de ceea ce se află în josul apei.
Intr-o zi, un peşte foarte special îi spuse unui prieten: „Am obosit să tot înot în acelaşi loc, corpul meu nu mă mai ajută aşa cum ar avea nevoie ca să pot rămâne aici. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă, pur şi simplu, mi-aş da drumul?” Auzind acestea, prietenul său îi spuse: „Să nu te audă nimeni vorbind aşa!” Dar primul peste tot se mai întreba cum ar fi dacă şi-ar da, pur şi simplu, drumul. Intr-o zi era atât de obosit să lupte să rămână în acelaşi loc, încât pur şi simplu şi-a dat drumul. Spre surprinderea lui, descoperi că apa îl ghida în jos, fără să fie nevoie să depună prea mult efort, ducându-1 către locurile cele mai confortabile de pe râu. Râul avea o neaşteptată capacitate naturală de a-1 ghida. Brusc, viaţa a căpătat noi înţelesuri, pe când peştele se elibera de frică şi se lăsa ca râul să îl poarte. In josul apei, văzu peisaje minunate şi avu experienţe măreţe. Intâlni noi specii de peşte şi creaturi despre care nu ştiuse niciodată că există.
loading...
Sacul de cărbune
Într-o zi, Jaimito, intră în casă lovind şi ţipând foarte enervat. Tatăl îl cheamă la el, dar acesta, în timp ce se îndrepta spre tatăl sau, striga cu un glas iritat:
– Tata! Sunt foarte furios! Pedrito nu trebuia să-mi facă una ca asta. Îi doresc să i se întâmple tot ceea ce este mai rău. Vreau să-l distrug!
Tatăl său, un om simplu dar plin de înţelepciune, îl asculta calm în timp ce el continua să povestească:
– Poţi să-ţi închipui că prostul de Pedrito m-a umilt în faţa prietenilor mei? Nu pot accepta aşa ceva! M-aş bucura dacă el s-ar îmbolnăvi ca să nu mai poată veni la şcoală.
Tatăl, continuând să-şi asculte fiul, se îndreptă spre garajul casei de unde ia un sac de cărbune pe care îl duce în fundul grădinii şi îi spune fiului:
loading...
