Povestea omuleţului de lemn
Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul.
loading...
În ziua în care m-am iubit cu adevărat
poem scris de Charlie Chaplin –
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate
împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.
loading...
Tulburare
Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii s-a plâns odată unui părinte vestit:
– Nu mai pot, viaţa mea este un chin, a spus omul.
loading...
Taina vindecării – metaforă terapeutică
A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar.
loading...
Primul lucru în fiecare dimineaţă
Dacă ai avea o bancă, care ţi-ar credita contul în fiecare dimineaţă cu 86.400 dolari, fără posibilitatea de a-i transfera pentru ziua următoare – ce ai face? Ei bine, ai un astfel de cont…timpul.
loading...
Banii
“Banul e ochiul dracului” – ştiţi proverbul, toată lumea îl ştie, dar nimeni nu se fereşte de bani ca de diavol. Vrem bani, totdeauna mai mulţi. Şi e normal să vrem, pentru că doar cu ei poţi cumpăra lucruri. Şi de lucruri avem nevoie ca să trăim. E o problemă, însă, atunci când avem impresia că doar lucrurile care costă bani ne umplu viaţa. Atunci devine valabil proverbul.
Banul e ochiul dracului când dintr-un instrument e transformat în scopul vieţii.
loading...
