Prezenta lui Dumnezeu in sinea noastra
“Numai atunci când au de trecut nişte încercări, când suferă, numai în acel moment oamenii îşi pun din ce în ce mai multe întrebări despre Dumnezeu, despre existenţa, voinţa sa;
dar mai ales, dacă El le va sări în ajutor?…
Şi mulţi se plâng că nu primesc nici un răspuns, nici un ajutor.
De ce?
loading...
Nu aveţi vreun motiv să fiţi trişti
Nu aveţi vreun motiv să fiţi trişti atunci când această tristeţe se datorează unor motive egoiste.
Îmi veţi spune că aveţi motive să fiţi nefericiţi, pentru că nu trăiţi decât eşecuri, nu vedeţi nici un viitor adevărat în faţa voastră.
Ei bine, vedeţi greşit: zilele se succed şi nu seamănă între ele, şi chiar dacă astăzi soarele stă ascuns după nori, mâine îl veţi vedea răsărind şi totul vă va surâde.
loading...
Să faci din propria existenţă şi din întreaga fiinţă o operă de artă
“Este minunat atunci când artiştii sunt creatori, când realizează opere de artă!
Dar nu este suficient, ei trebuie deopotrivă să se preocupe de ceea ce emană din sinea lor.
Adevărata artă presupune să faci din propria existenţă şi din întreaga fiinţă o operă de artă în care totul să fie poezie, muzică, lumină, armonie a culorilor, a formelor, a mişcărilor.
loading...
Sa fim conştienţi de subiectivitatea propriei minţi
Noi, oamenii, sîntem îndrăgostiţi şi complet ataşaţi de propriile noastre gînduri. Detaşarea de “producţiile mentale” proprii este – poate – cel mai dificil proces prin care trec toţi aceia ce ating un nivel spiritual mai înalt, în încercarea/dorinţa de purificare. Pentru oamenii obişnuiţi, detaşarea de propria minte poate fi chiar ceva de neînţeles şi de neconceput. Dragostea şi ataşamentul de propriile gînduri, încrederea fantastică pe care o avem în ceea ce ne debitează mintea proprie – mai ales atunci cînd atacă, răneşte, se îndoieşte, se teme, urăşte, detestă sau doreşte răul cuiva – ne duce mai departe, pe cărările erorii şi ale nefericirii umane.
loading...
Povestea iertării şi recunoştinţei
(de inspiraţie marocană)
Doi prieteni pribegeau printre dunele unui deşert. La un moment dat, din nimic, s-a iscat o ceartă aprinsă şi unul dintre ei îşi pălmui amicul, direct pe faţă.
Cel lovit, mai mult decât neplăcut surprins, îngenunche fără să spună nimic, şi se apucă, printre lacrimi interioare, să scrie în nisip următoarele cuvinte:
„Astăzi m-a pălmuit cel mai bun prieten.”
loading...
Femeia perfectă
(poveste indiană)
A fost odată un înţelept ce stătea împreună cu învăţăceii săi sub umbra binefăcătoare şi protectoare a unui smochin. Remarcând agitaţia unuia dintre tineri, maestrul îl întrebă: „Ce te nelinişteşte, fiul meu?“.
„Îmi plec capul, prea eruditule, şi sunt recunoscător pentru atenţia acordată! Ştii, am sentimentul că mi-a sosit vremea. Că trebuie să pornesc în căutarea sufletului meu pereche, a jumătăţii mele, a partenerei vieţii mele, a celei mai frumoase şi inteligente consoarte din univers. A femeii perfecte, într-un cuvânt.”
loading...
