Călătoria lui Salvatore
Într-una din cărţile sale, Umberto Eco a povestit următoarea istorie, care, spune el, s-ar fi petrecut în orăşelul lui natal, din nordul Italiei.
La douăzeci de ani, Salvatore părăseşte acest orăşel în care nu se întâmpla nimic şi pleacă în Australia, unde trăieşte patruzeci de ani. La şaizeci de ani, după o viaţă de om, se întoarce, cu trenul, la locul său de baştina. În timp ce se apropie de gară, Salvatore se întreabă, nu fără emoţii, dacă-şi va regăsi prietenii de altădată, dacă va fi recunoscut, dacă va fi rugat să-şi povestească aventurile. Dar fata aceea care…? Dar băcanul din colţul străzii?… Şi aşa mai departe.
loading...
Sa fim conştienţi de subiectivitatea propriei minţi
Noi, oamenii, sîntem îndrăgostiţi şi complet ataşaţi de propriile noastre gînduri. Detaşarea de “producţiile mentale” proprii este – poate – cel mai dificil proces prin care trec toţi aceia ce ating un nivel spiritual mai înalt, în încercarea/dorinţa de purificare. Pentru oamenii obişnuiţi, detaşarea de propria minte poate fi chiar ceva de neînţeles şi de neconceput. Dragostea şi ataşamentul de propriile gînduri, încrederea fantastică pe care o avem în ceea ce ne debitează mintea proprie – mai ales atunci cînd atacă, răneşte, se îndoieşte, se teme, urăşte, detestă sau doreşte răul cuiva – ne duce mai departe, pe cărările erorii şi ale nefericirii umane.
loading...
