Cei 2 fraţi fricoşi (o poveste adevărată)

Nu cu mult timp în urmă trăiau pe o insulă izolată doi fraţi. O să ii numesc John şi Jack. Ei erau de vârste oarecum apropiate, şi trăiau pe acea insulă de când îşi aduceau aminte. Insula era o gazdă confortabilă, le oferea strictul necesar şi aveau o viaţă decentă.

Petecul de pământ pe care îşi trăiau zilele era un pic mai mic decât un cartier dintr-un oraş de provincie. Aveau un mic izvor cu apă curată, iar hrana era compusă mai ales din peşte şi fructe de pădure. Zilele lor semănau foarte mult una cu alta şi în mare parte din timp pescuiau, adunau fructe şi dormeau la umbră.

Viaţa lor era confortabilă dar şi plictisitoare… ar spune unii. Insula era definiţia siguranţei, nu existau pericole reale de care să se teamă. Pe de altă parte, nu existau nici posibilităţi de a schimba ceva din rutina zilnică. Unii ar putea asemăna insula cu o colivie de argint cu doi prizonieri de lux… dar asta e doar părerea unora…

Şi au trecut încă nişte ani peste cei doi fraţi, şi condițiile au început să se schimbe încet – încet. John a observat că a crescut nivelul oceanului şi a înghiţit o bună parte din plajă. Jack a remarcat că peştii erau din ce în ce mai puţini şi era necesar să înoate tot mai mult în larg pentru a găsi suficienţi pentru o masă decentă.

Într-o zi, amândoi au avut surpriza neplăcută să constate că, fructele din pădure erau pe terminate şi nu mai creşteau altele la fel de repede ca altădată. Aceea a fost ziua în care Jack i-a spus lui John că aveau de luat o decizie legată de viitorul lor pe insulă.

Toate semnele arătau că vor veni vremuri şi mai grele. John i-a răspuns că e doar o perioadă trecătoare şi că lucrurile vor reveni la normal, aşa cum au fost mai demult. Jack s-a încruntat, a dat din cap în semn de dezaprobare, a tăcut, şi după o scurtă perioadă, a plecat să se plimbe prin pădure. John s-a întins lângă foc şi s-a pus să doarmă pe un pat de frunze.

A doua zi de dimineaţă Jack i-a spus lui John că a luat o decizie importantă.

–          Am decis să construiesc o plută şi să plec de pe insulă. Sper că vrei să vii cu mine…- a spus Jack

în timp ce se uita în larg.

–          Ai înnebunit Jack? Cum poţi să pleci dintr-un loc atât de confortabil şi în care poţi să trăieşti

fără nici o grijă? i-a răspuns John.

–          În caz că nu ai observat, peştele devine tot mai puţin, fructele nu mai cresc în pădure şi oceanul

mai are puţin şi va înghiţi întreaga insulă. Ceea ce faci tu acum, este să accepţi că vei muri odată cu insula. Dacă lucrurile vor continua în acelaşi mod, e o chestiune de câteva luni până vom muri de foame sau ne va inunda oceanul. Acceptă realitatea! – a spus pe un ton ridicat Jack.

–          Eşti nebun Jack! O să mori dacă pleci de aici! Nici nu ai idee câte pericole sunt în largul

oceanului! Ţie nu îţi este frică? – a întrebat John.

–          Îmi este foarte frică, însă îmi este mult mai frică să rămân aici, din moment ce ştiu că acest

mic paradis compus din siguranţă şi confort e pe cale să se sfârşească. Tu eşti cel nebun daca îţi închipui că schimbările care urmează să se întâmple nu te vor doborî! Prefer să îmi asum riscul de a naviga şi de a-mi urma instinctul pe o mare neprietenoasă, decât să regret că mi-a fost frică toată viaţa să scot capul din carapace! – a concluzionat Jack pe un ton foarte afectat.

–          Dar Jack, mă tem de amândouă alternativele! Nu pot lua o decizie! Mai am nevoie de timp! – a

cerut John.

Nu ştiu cum se termină povestea. Nu ştiu dacă John l-a însoţit pe Jack pe ocean, şi nici dacă Jack a ajuns pe o altă insulă mai primitoare. Dar ştiu un lucru sigur. Ştiu că Jack este un învingător! De ce? Pentru că şi-a asumat riscul de a naviga în necunoscut atunci când rămasul pe loc nu a mai fost o soluţie viabilă.

Şi da, e posibil să nu fi ajuns pe o altă insulă în această călătorie temerară, dar viaţa şi istoria ne învaţă următorul lucru: pentru fiecare 10 de Jack care au plecat pe ocean părăsind o insulă care se scufundă, vor fi 1, 2 sau mai mulţi care vor ajunge la destinaţia pe care şi-au propus-o. În schimb, fiecare John, rămas captiv pe propria insulă care devine din ce în ce mai strâmtă şi mai neprimitoare, este un învins!

Şi acum, te rog, uită-te cu atenţie la viaţa ta.

Insula ta devine din ce în ce mai mică? Devine din ce în ce mai neprimitoare? În ce context din viaţa ta simţi că e timpul să îţi construieşti pluta pentru că insulă tocmai a devenit de nelocuit?

Poate fi vorba despre starea ta de sănătate, de o relaţie nocivă, de jobul care te epuizează psihic, de relaţia ta cu banii… sunt sigur că ştii la ce mă refer…

… şi atunci întrebarea mea pentru tine este: Cât mai aştepţi?… Cât de mare trebuie să fie durerea să te facă să construieşti pluta şi să îţi învingi frica? Pentru că e nevoie să conştientizezi următorul lucru: cu cât aştepţi mai mult, şi insula ta devine mai mică şi mai neprietenoasă, cu atât va fi nevoie de o decizie mai radicală şi mai încărcată de emoţii… mai ales negative!

Vreau să te rog ceva! Fă-ţi un bine şi uită-te cu atenţie la viaţa ta şi la zonele care au devenit “neprietenoase” cu bucuria, împlinirea, echilibrul şi armonia! Pentru că dacă nu schimbi nimic… vei ajunge exact încotro te îndrepţi… cum spunea cineva.

Închei printr-un citat al lui Mark Twain care îmi place foarte mult şi care spune aşa:

Peste 20 de ani vei fi mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Ridică ancora. Părăseşte siguranţa portului. Prinde un vânt prielnic în pânzele tale. Explorează. Visează. Descoperă!

Şi nu uita… Wake up & LIVE! Dan

 Sursa: http://www.danluca.ro/2012/05/cei-2-frati-fricosi-o-poveste-adevarata/