A trăi aceeaşi viaţă din nou şi din nou, pentru eternitate

In “Aşa grăit-a Zarathustra”, Nietzsche face portretul unui profet bătrân, plin de înţelepciune, care decide să coboare de pe vârful muntelui şi să împărtăşească oamenilor ce a învăţat.

Dintre toate ideile despre care predică, una este cea pe care o consideră „reflecţia cea mai puternică”: ideea eternei reîntoarceri. Zarathustra lansează o provocare: ce ar fi dacă aţi trăi aceeaşi viaţă din nou şi din nou pentru eternitate, cum v-ar schimba acest lucru? Următoarele cuvinte înfricoşătoare sunt prima lui descriere a „eternei reîntoarceri” prin experiment. Le-am citit adesea cu voce tare pacienţilor, încercaţi să le citiţi şi voi cu voce tare.

Ce-ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar strecura la dumneavoastră când sunteţi absolut singuri şi v-ar spune: „Această viaţă pe care o trăieşti acum şi pe care ai trăit-o până acum, va trebui s-o trăieşti încă o dată şi încă de nenumărate ori; şi nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare durere, bucurie, fiecare gând şi fiecare suspin şi totul, oricât de mic sau de important în viaţă se va întoarce din nou, totul la fel, în aceeaşi succesiune — chiar şi acest păianjen şi aceste raze de lună printre copaci, şi chiar şi acest moment, şi chiar şi eu. Clepsidra eternă a existenţei este răsturnată din nou şi din nou, şi tu odată cu ea, grăunte de ţărână!” Nu v-aţi arunca la pământ, şi l-aţi blestema, scrâşnind din dinţi, pe demonul care v-a vorbit aşa? Sau v-aţi gândit măcar o clipă că i-aţi putea răspunde: „Eşti un zeu şi ceea ce ai spus este divin.” Dacă v-a trecut prin minte acest gând, o să vă transforme sau o să vă distrugă.

Ideea de a vă trăi viaţa în mod identic, din nou şi din nou, pentru eternitate, poate fi înspăimântătoare, un fel de terapie existenţială prin şoc la scară mai mică. Serveşte adesea ca un experiment de tipul „duş rece”, determinându-vă să vă gândiţi serios la felul în care trăiţi. La fel ca Spiritul Crăciunului ce va să vie, are rolul de a vă face conştienţi că această viaţă, singura pe care o aveţi, trebuie trăită bine şi cât mai deplin, astfel încât să acumulaţi cât mai puţine regrete posibile. Nietzsche ne serveşte astfel drept ghid, abătându-ne de la scopurile triviale către acela de a trăi plenar.

Nicio schimbare pozitivă nu se va produce în viaţa voastră atâta timp cât vă agăţaţi de gândul că motivul care vă împiedică să trăiţi bine se află în afara voastră. Atâta timp cât plasaţi responsabilitatea în totalitate pe umerii celor care vă tratează nedrept — un soţ necioplit, un şef pretenţios şi care nu vă încurajează, gene deficitare, constrângeri imposibil de evitat —, atunci situaţia voastră va rămâne în impas. Voi şi numai voi sunteţi responsabili pentru aspectele esenţiale care vă marchează viaţa, şi numai voi aveţi puterea să le schimbaţi. Şi chiar dacă vă confruntaţi cu limitări exterioare majore, tot aveţi libertatea să alegeţi diferite atitudini faţă de aceste limitări.

Una dintre formulările preferate ale lui Nietzsche este amor fati (iubeşte-ţi soarta): cu alte cuvinte, croieşte-ţi o soartă pe care s-o iubeşti.

Sursa: Cartea “Privind soarele in fata”, autor: Irvin Yalom, M.D., pag 83-85