Înţelepciunea

Era odată un rege care se ocupase toată viaţa cu războaiele şi extinderea regatului său. La 60 de ani şi-a dat seama că nu învăţase prea multe despre viaţă şi despre sensul existenţei. I-a chemat pe toţi miniştrii şi sfetnicii săi şi le-a poruncit:

–          Luaţi toţi banii din vistierie şi mergeţi în cele patru colţuri ale lumii în căutarea cărţilor de înţelepciune; aş dori, în sfârşit, să cunosc adevărata înţelepciune a vieţii.

Sfetnicii au luat pungile cu bani şi au pornit spre toate direcţiile de pe pământ. S-au întors după şapte ani mânând 40 de cămile încărcate cu tot felul de cărţi mari şi mici. Un adevărat munte de cărţi rare.

Văzându-le, regele a exclamat:

–          Am 67 de ani, nu voi avea niciodată timp să citesc toate aceste cărţi. Faceţi-mi un rezumat din toate!

Au fost chemaţi cei mai pricepuţi învăţaţi din lume, care au început munca şi după şapte ani s-au prezentat cu un rezumat foarte bun din tot acel tezaur de înţelepciune. Dar rezumatul reprezenta încărcătura a şapte cămile.

–          Am deja 74 de ani, a spus regele. Nu am timp să citesc totul. Mai rezumaţi!

S-a făcut rezumatul rezumatului. Au mai trebuit şapte ani, la sfârşitul cărora înţelepţii s-au aflat în faţa unei încărcături pentru o singură cămilă.

–          Am trecut de 80 de ani, a spus regele, şi sunt tot mai slăbit. Ochii mei sunt foarte obosiţi. Nu voi reuşi niciodată să citesc aceste cărţi. Mai rezumaţi!

Inţelepţii s-au apucat de treabă şi timp de încă şapte ani au lucrat zi şi noapte. Rezultatul a fost o singură carte. O carte care conţinea toată înţelepciunea pământului. In acel moment, un valet li s-a adresat în grabă înţelepţilor:

–          Aduceţi imediat cartea la rege. Este gata de moarte.

Regele avea deja 88 de ani şi era pe patul de moarte. Cel mai pregătit dintre înţelepţi şi-a apropiat faţa de cea a regelui, care cu o şoaptă slăbită i-a murmurat la ureche:

–          Te rog, rezumă într-o singură frază toată ştiinţa, toată înţe­lepciunea lumii…

–          Iat-o, Măria ta: „Trăieşte momentul prezent”.

Cei mai mulţi dintre noi nu vom obţine marile premii ale vieţii.

Nu vom deveni milionari, nici nu vom prezenta festivalul de la Sanremo, nu vom fi aleşi preşedinţi, nici nu vom obţine premiul Nobel.

Dar ne putem bucura de micile plăceri ale vieţii.

O mângâiere pe spate.

Un sărut pe obraz.

Luna plină.

Un loc liber într-o parcare.

Un foc care trosneşte.

Un frumos apus.

Bucură-te de micile delicii ale vieţii.

Există din belşug pentru fiecare dintre noi.

Sursa: Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet