Relația dintre suflet și corp

Află că sufletul omului este înălțat mai presus și este independent de toate infirmitățile corpului sau ale minții. Faptul că o persoană bolnavă arată semne de slăbiciune se datorează piedicilor care se interpun între suflet și corpul ei, căci sufletul rămâne în sine neafectat de orice fel de boli corporale.

Cugetă la lumina lămpii.

Deși un obiect exterior poate interfera cu razele ei, lumina însăși continuă să strălucească cu putere nediminuată. În același fel, orice maladie care provoacă suferință corpului omului este un obstacol ce împiedică sufletul să-și manifeste tăria și forța inerte. Oricum, atunci când va părăsi corpul, sufletul va dovedi o asemenea autoritate și va dezvălui o asemenea influență, încât nici o putere de pe pământ nu le poate egala. Fiecare suflet curat, purificat și sfințit va fi înzestrat cu o forță enormă și se va bucura cu extraordinară încântare.

Cugetă asupra lămpii care este ascunsă sub un obroc.

Deși lumina ei continuă să strălucească, totuși iradierea este ascunsă privirilor. Tot astfel, cugetă la soarele care a fost întunecat de nori. Observă cum splendoarea lui pare să se fi diminuat, când în realitate sursa acelei lumini a rămas neschimbată. Sufletul omului ar trebui să fie asemuit acestui soare, și toate lucrurile de pe pământ ar trebui să fie considerate drept corpul său. Atâta vreme cât nici un obstacol extern nu intervine între ei, corpul, în întregimea lui, va continua să reflecte lumina sufletului și să fie susținut de puterea lui. Însă, de îndată ce se interpune între ei un văl, strălucirea acelei lumini pare să se micșoreze.

Cugetă iar la soare, când este complet ascuns îndărătul norilor.

Deși pământul este încă luminat de soare, totuși măsura luminii pe care o primește este considerabil diminuată. Numai după ce norii se vor risipi, va putea soarele să strălucească din nou, în plenitudinea gloriei sale. Nici prezența norilor, nici absența lor nu pot afecta, în vreun fel, splendoarea inerentă a soarelui. Sufletul omului este soarele prin care corpul său este luminat și de la care își extrage seva, și așa ar trebui privit.

Cugetă, de asemenea, cum fructul, înainte de a se fi format, se află potențial în pom.

Chiar dacă pomul  este tăiat în bucăți, nici un semn, nici o parte oricât de mică a fructului nu pot fi descoperite. Atunci când apare, însă, fructul se manifestă, așa cum ai observat, în toată frumusețea sa minunată și în desăvârșirea sa slăvită. Anumite fructe, într-adevăr, ajung la dezvoltare deplină numai după ce au fost despărțite de pom.

Sursa: Cartea „Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie”, autor Nossrat Peseschkian